10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCereri pentru decontarea accizei la motorină, primite la APIA

Cereri pentru decontarea accizei la motorină, primite la APIA

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj a finalizat activitatea de primire şi înregistrare a cererilor pentru decontarea accizei la motorina folosită în lucrările din trimestrul al doilea din 2018. Pot depune cereri fermierii care desfăşoară activitate în sectorul vegetal, animalier şi de îmbunătăţiri funciare şi se decontează diferenţa între acciza standard şi cea redusă. Este vorba de 1,8 lei pe litru, după cum a precizat Constantin Negrea, directorul executiv al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Gorj. Potrivit lui Constantin Negrea, campania de primire a cererilor pentru trimestrul al doilea s-a încheiat, dar se primesc în continuare cereri pentru trimestrul al treilea pentru plata subvenţiei la motorină, cum este cunoscută printre agricultori. „Au fost centralizate toate cererile. Sunt în jur de 80 de solicitări pentru decontarea accizei la motorină. Este vorba de 1,8 lei pe litru. S-a încheiat depunerea de cereri pentru lucrările efectuate în trimestrul al doilea şi se pot depune în continuare cereri pentru trimestrul următor. Colegii mei le vor înregistra“, a spus Constantin Negrea, directorul executiv al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS