10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalExercițiu de prăbușire a unei aeronave de pasageri

Exercițiu de prăbușire a unei aeronave de pasageri

Polițiștii Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au desfăşurat ieri, începând cu ora 11.00, pe stadionul „Dr. Angelescu“ din Drobeta Turnu Severin, un exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren ce a avut ca temă identificarea victimelor dezastrelor. Aplicația a simulat prăbușirea unei aeronave de pasageri într-un spațiu deschis, ce a avut ca urmare decesul pasagerilor și daune materiale. Procesul s-a bazat pe parcurgerea mai multor faze, respectiv cercetarea la fața locului, faza postmortem, faza antemortem și identificarea cadavrelor și resturilor umane. Activitatea a fost desfășurată în cooperare cu pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Drobeta“ al județului Mehedinți, fiind sprijiniți de peste 50 de elevi ai Direcției Județene pentru Sport și Tineret Mehedinți. De asemenea, activitatea a fost sprijinită de către reprezentanții Centrului Comercial de pe bulevardul Aluniș prin punerea la dispoziție a mai multor manechine.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS