Mehedinţean reţinut pentru braconaj



Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Exploziv și Substanțe Periculoase, cu sprijinul polițiștilor Postului de Poliție Stângăceaua, au efectuat, joi, în baza unui mandat emis de Judecătoria Strehaia, o percheziție la domiciliul unui bărbat, de 44 de ani, din comuna Stângăceaua, județul Mehedinți, bănuit de braconaj cinegetic. Cu această ocazie au fost descoperite 12 lațuri folosite la braconaj, patru trofee de căprior și cantitatea de 5 kg carne de vânat. Valoarea bunurilor ridicate în vederea confiscării depășește 3.000 de euro.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere de luare a măsurilor legale.



Comenteaza acum

Alte stiri

15 octombrie 2018

Gorj: Tânăr reţinut pentu furt dintr-o gospodărie

Un tânăr, de 22 de ani, din oraşul Turceni, a fost reţinut de poliţişti duminică, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Suspectul este acuzat că a sustras dintr-o gospodărie din comuna Borăscu mai multe scule electrice și sticle cu ...

Sumarul ediției de vineri, 20 iulie 2018

Actualitate

» Ministrul Mediului de Afaceri, față în față cu antreprenorii din Oltenia
» O persoană a fost reţinută şi şase sunt sub control judiciar, în dosarul care vizează ”Prima Casă”
» Trump acuză Europa și China că își devalorizează monedele
» Proiectul privind plafonarea prețului la gaze a fost retras de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice
» Iohannis a promulgat legea privind instituirea în 9 februarie a Zilei Limbii Elene
» CNAS: Dosarul electronic de sănătate – unul dintre elementele principale ale sistemului informatic integrat
» Craiova: S-a urcat cu mașina pe un autoturism parcat pe trotuar
» Trump ameninţă China cu noi tarife vamale pentru importuri de 500 de miliarde dolari
» Augustin Lazăr: În contextul modificărilor legislative care afectează magistratura, este nevoie de un semnal de unitate
» Tânărul de 16 ani care a provocat un accident mortal la Craiova, arestat la domiciliu
» MDRAP: Proiect – 10 milioane de lei pentru realizarea unui sistem de supraveghere video la Sibiu pentru Summitul UE
» Ministrul Mediului de Afaceri, față în față cu antreprenorii din Oltenia
» Atac cibernetic fără precedent în Singapore: 1,5 milioane de dosare medicale furate
» Primarul Romei caută, la Craiova, soluţii pentru taberele de romi din Italia
» Val de căldură în Japonia – Zeci de decese cauzate de insolaţie în luna iulie
» Ivaşcu, despre implicarea actorilor în susţinerea iniţiativei cetăţeneşti: Este o ţară democrată, au dreptul
» MAE: Paşapoartele simple electronice emise începând de vineri au valabilitate 10 ani
»
» CCR discută pe 18 septembrie sesizarea lui Iohannis asupra Legii privind Statutul judecătorilor şi procurorilor
» Italia pune condiţii pentru a accepta debarcarea migranţilor salvaţi pe Mediterana
» Iohannis contestă la CCR modificările la Legea privind medierea şi organizarea profesiei de mediator
» Angela Merkel: ”A menţine Europa unită”, o sarcină importantă în anii care vor urma
» Inspecţia Judiciară va efectua controale la toate instanţele privind dosarele de mare corupţie şi redactarea motivărilor
» Primul sens giratoriu modular din lume, inaugurat la Craiova
» Ministrul Mediului de Afaceri, Radu Oprea, se află la Craiova pentru discuții despre programul Start-Up Nation
» 39 de milioane de țigări de contrabandă capturate în primele 6 luni din 2018
» Vreme instabilă în weekend
» Atacurile informatice asupra SUA nu vor mai fi ţinute secrete
» S-a câştigat marele premiu la Loto 6/49 cu un bilet de 7,30 lei
» Lucrări pe Autostrăzile A1 şi A2
» Accident mortal pe E 85 în zona Popasului Tîmboiești. Tinerii din maşină erau live pe Facebook
» 11 persoane au murit după ce vasul pe care se aflau s-a scufundat în lacul Table Rock
» Trei drumuri naţionale sunt închise circulaţiei
» 20 iulie, ziua Aviației Române
» Accident mortal pe DN 71, traficul este oprit

Dolj

» Dolj: Activități pentru prevenirea accidentelor de circulație
» Craiova: Depistaţi cu ţigări de contrabandă asupra lor
» Craiova: Şcoala de vară „Un mediu sănătos pentru viitorul tău-Hortmed” la Horticultură

Gorj

» Gorj: Bărbat reţinut pentru viol
» Gorj: Cercetat pentru ucidere din culpă

Olt

» Olt: Acţiune a poliţiştilor şi lucrătorilor RAR

Mehedinţi

» Audi A6 căutat în Marea Britanie, descoperit în Mehedinţi
» Mehedinţi: Conducea un autoturism sub influența băuturilor alcoolice

Vâlcea

» Vâlcea: Reţinut pentru conducere fără permis
» Circulaţia blocată pe DN 7, sensul Piteşti – Râmnicu Vâlcea
» Vâlcea: Prinşi băuţi la volan
» Vâlcea: Accident rutier pe DN 67 în zona Slătioara
» Vâlcea: Un baiat de 12 ani s-a inecat într-o baltă din Ioneşti

Sport

» Tenis de masă / Echipa de cadete a României, medaliată cu aur la Europenele de la Cluj

Magazin

» Tradiții și superstiții de Sf. Ilie

Top