Un fals poliţist, pus pe fugă de un jurnalist mehedinţean



Un jurnalist mehedinţean a fost, în noaptea de duminică spre luni, protagonistul unui eveniment deosebit, după ce un fals poliţist l-a oprit în trafic în comuna Malovăţ. „Era ora 2.15 când, în plin centrul localității Malovăț, în haină de polițist, fără caschetă, mi-a făcut semn să opresc. M-am conformat, am deschis geamul mașinii cât să putem vorbi. A venit la geam în pas șmecher și, după ce mi-a spus un «salut, mă», mi-a cerut actele. Știind că un polițist nu salută așa și că ar fi trebuit să fie însoțit de un alt coleg și mașina de serviciu, l-am întrebat de la ce poliție este. «Nu contează, dă actele», mi-a răspuns polițistul. În timp ce vorbeam, am reușit să iau aparatul și am început să-l fotografiez, și i-am spus că voi suna la poliție și atunci voi prezenta actele. Au urmat câteva amenințări. Am realizat că este un fals polițist, am făcut semne la maşinile ce veneau din faţă, iar când a oprit un autoturism, individul a fugit pe ulița din apropiere. Am rămas pe loc și am sunat la 112. După interogatoriul obișnuit, am fost transferat la ofițerul de serviciu, agent Țițirigă, care m-a informat că există un echipaj la Izvorul Bîrzii şi va veni imediat. După 15 minute, am sunat iarăși la 112 și am fost certat de operatoare că țin linia ocupată și să aștept… După vreo cinci minute am plecat. Când trecusem deja de Termo, m-a sunat un domn Ofițeru, agent-șef de poliție, că a ajuns la fața locului. I-am precizat că falsul polițist a fugit și că am plecat. L-am asigurat că dimineață va avea fotografia falsului poliţist la Biroul de Presă“, a povestit Teodor Abagiu.

Potrivit IPJ Mehedinţi, persoana care l-a oprit pe jurnalist a fost identificată, fiind vorba despre un tânăr, de 26 de ani, din comuna Malovăț, sat Malovăț. Deocamdată verificările sunt în curs de desfășurare şi nu s-a stabilit încadrarea juridică a faptei.




Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 17 iulie 2018

Actualitate

» Tânărul de 16 ani care a provocat un accident mortal la Craiova a fost reținut
» Guvernul a adoptat ordonanţa pentru gestionarea deşeurilor provenite din ambalaje
» Trump: Întâlnirea cu Putin a fost ”şi mai bună” decât cea cu NATO
» Japonia şi UE semnează cel mai mare pact bilateral comercial global
» Beneficiile apărării antirachetă, evocate de ambasadorul român la Washington şi preşedintele Comitetului de Informaţii din Camera Reprezentanţilor
» O campanie radio de amploare a contribuit la salvarea a mii de copii din Africa (studiu)
» Propunerea legislativă privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal, promulgată
» Ford va plăti despăgubiri de aproape 300 de milioane de dolari clienţilor din SUA afectaţi de scandalul Takata
» Spania: Mii de persoane au aderat deja la o nouă mişcare separatistă catalană
» Premierul Poloniei: Flancul estic al NATO trebuie să fie consolidat
» Pancarte cu mesaje împotriva PSD, plasate lângă sediul filialei Dolj
» Ambasada Suediei demontează fake news-ul despre un clip video cu Laura Codruța Kovesi
» Gorj: Sicriu cu resturi de oseminte, abandonat pe marginea drumului
» Festivalul „Tradițiile verii” în Centrul Vechi al Craiovei
» Spania ia locul Italiei ca principală poartă de intrare în UE pentru migranţii care traversează Mediterana
» MEN – primele rezultate la titularizare: 47,40% dintre candidaţi au obţinut note peste 7
» Aproximativ 60% dintre angajaţii români lucrează remote cel puţin o dată săptămână (studiu)
» Arnold Schwarzenegger: Trump a părut „un molâu fără coloană vertebrală” la conferinţa de presă cu Putin
» CEDO: Rusia nu a investigat corespunzător uciderea jurnalistei Anna Politkovskaia
» 880 de infracțiuni au fost depistate ieri
» Premierul Dăncilă va avea o întrevedere cu Președintele Iohannis

Publireportaj

» Compania TOPOCOM din Hunedoara vă prezintă aplicaţia pentru cadastru general si cadastru sistematic

Local

» Bani pentru drumurile afectate de calamităţi
» Accident cu trei victime în Drobeta Turnu Severin
» A dat în spate şi a accidentat o biciclistă

Dolj

» În Dolj, nouă profesori au promovat titularizarea cu 10
» Viața a zeci de români depinde de un transplant pulmonar: „Este genocid. Oamenii ăștia nu au șansă la viață“
» Primarul Craiovei: „La depozitul de la Mofleni se execută lucrări“
» Agricultura ecologică a început să câştige teren în Dolj
» Revizia avionului prăbușit la Bacău a fost efectuată la Avioane Craiova în 2015
» Cine modifică acoperișul de la bloc, asociația sau proprietarii?
» „Gogoașă“ de la FCU Craiova, condamnat cu executare
» Piciorul victimei unui accident rutier, găsit pe o casă din cartierul Mofleni
» Tânără ucisă într-un accident provocat de un minor băut
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Craiova: Incendiu la un autoturism din Valea Roşie
» Craiova: Prins băut la volan
» Craiova: Arestată pentru luare de mită
» Dolj: S-au afişat rezultatele la titularizare
» Craiova: 16 permise au fost reţinute pentru neacordare de trecere pietonilor

Mehedinţi

» Mehedinţi: Conducea un autoturism sub influența băuturilor alcoolice

Vâlcea

» Poliţiştii recomandă: Conduceţi preventiv vara
» Vâlcea: Razii pe şoselele din judeţ
» Râmnicu Vâlcea: Manifestări dedicate Zilei Imnului Naţional

Sport

» Atenție la Poli Iași!
» Fotbal / Mbappé şi-a donat toate câştigurile de la CM către copiii defavorizaţi

Sanatate

» Ce combinații alimentare sunt nepotrivite

Educatie

» 16 medalii pentru echipele României la Olimpiadele Balcanice de Informatică pentru seniori și juniori

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top