7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjViceprimarul din Târgu Jiu ar putea scăpa de incompatibilitate, prin modificarea legii

Viceprimarul din Târgu Jiu ar putea scăpa de incompatibilitate, prin modificarea legii

Preşedintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, a vorbit despre situaţia politică şi juridică în ceea ce îl priveşte pe viceprimarul din Târgu Jiu, Aurel Popescu, declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate. Aurel Popescu a fost declarat incompatibil de ANI, întrucât a fost simultan viceprimar şi membru în Consiliile de Administraţie din cadrul a patru şcoli din municipiu. Potrivit lui Florin Cârciumaru, primarii şi viceprimarii care au avut asemenea probleme sau au, ar putea să scape de ele, având în vedere că legea a fost modificată şi se află la promulgare la preşedinte. „Este o lege care a generat probleme pentru că la nivel naţional au fost foarte multe cazuri. Problema e că nici instanţele nu au tratat unitar situația. Unii primari şi viceprimari au câştigat, alţii au pierdut, pe speţe similare. Legea a fost modificată şi este la promulgare la preşedinte. Vedem ce decizie va lua“, a spus senatorul Florin Cârciumaru.

Susţine că nu trebuie să demisioneze

Fostul primar din Târgu Jiu este de părere că Aurel Popescu nu trebuie să îşi dea demisia din funcţia de viceprimar. Conform lui Florin Cârciumaru, legea a avut anumite scăpări, care au afectat activitatea aleşilor locali. Legea a fost îmbunătăţită şi urmează să intre în vigoare dacă va fi promulgată. Senatorul nu comentează care sunt şansele lui Aurel Popescu în ceea ce priveşte ocuparea unor funcţii în administraţie, în viitorul apropiat. Liderul social-democraţilor gorjeni se referă şi la viitoarea conducere a partidului, în urma alegerilor din această toamnă. Florin Cârciumaru susţine încă o dată că alegerile vor avea loc şi nu va mai candida.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS