8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPompierul erou a salvat patru tineri

Pompierul erou a salvat patru tineri

Un pompier din Gorj este considerat erou de către colegii săi după ce a salvat de unul singur patru tineri, victime ale unui accident rutier, şi a reuşit să stingă şi un incendiu izbucnit la maşina respectivă. Evenimentul rutier a avut loc ieri în comuna gorjeană Crasna. Maşina condusă de un tânăr, de 19 ani, a ieşit de pe carosabil şi s-a izbit de un stâlp de electricitate. În autoturism se aflau patru persoane, dintre care trei au fost rănite. Imediat după producerea accidentului, maşina a luat foc. Prin zonă trecea cu maşina plutonierul major Valentin Popică, angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj. A coborât rapid din maşină, a evaluat situaţia victimelor, le-a scos din autoturism, după care a folosit un stingător să elimine incendiul. Ulterior, au sosit la locul accidentului rutier şi ambulanţele, precum şi un echipaj de pompieri.

Felicitat de colegi

Pompierul Valentin Popică are 33 de ani şi lucrează la Garda de Intervenţie Novaci de 11 ani. Este multiplu medaliat la competiţiile sportive interne dedicate pompierilor. „Fie că sunt la serviciu sau în timpul liber, pompierii au aceeaşi misiune: Salvează vieţi! Miercuri (ieri – n.r.) am fost solicitaţi să intervenim la un accident rutier produs pe raza localităţii Crasna, în care a fost implicat un autoturism care a lovit un stâlp. Apelantul sesiza faptul că în urma impactului, autoturismul a luat foc, dar că este cineva la faţa locului care a stins incendiul şi care acorda primul ajutor victimelor. Imediat şi-au început goana nebună spre locul accidentului echipajele noastre. Acolo l-au găsit pe colegul nostru, plutonierul major Valentin Popică, acesta prezentând rapid situaţia: «Am scos victimele! Două au leziuni mai grave, iar două leziuni minore! Toate sunt stabile! Maşina luase foc, dar am stins-o eu cu stingătorul! Nu mai este pericol, i-am deconectat şi acumulatorul!». Echipajele noastre s-au asigurat că nu mai există niciun pericol, iar echipajul SMURD şi echipajele SAJ au trecut la evaluarea victimelor. Trei dintre cei patru bărbaţi aflaţi în autovehicul au fost transportaţi la spital. Unul a suferit leziuni minore şi a refuzat să fie transportat la spital. Popică, cum îi spun colegii, era în trecere când a văzut maşina care intrase în stâlp cuprinsă de flăcări! L-a pus pe un prieten să sune la 112 şi el a sărit să-i ajute pe cei patru tineri care se aflau în maşină. A stat lângă colegii lui până când a fost sigur că nimeni nu mai are nevoie de ajutor. Este pompier şi pentru el este foarte normal ce s-a întâmplat astăzi! Nu se consideră un erou, ci un om cu spirit civic! Aşa trebuie să fim toţi! Să-i ajutăm pe cei care au nevoie de ajutorul nostru! Nu ne costă nimic! Popică face parte din lotul sportiv al unităţii noastre şi ne-a reprezentat cu succes la numeroase competiţii! Şi-a demonstrat pregătirea, profesionalismul şi dragostea pentru această meserie… mărturie stau premiile pe care le-a obţinut! Suntem mândri de tine, Popică, pentru tot ce ai făcut astăzi şi pentru tot ce ai făcut de-a lungul carierei tale! Noi ştim că eşti un adevărat profesionist şi un om cu suflet mare!“, a spus Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS