Protocol cu scandal la primărie

Autori


Viceprimarii municipiului Târgu Jiu sunt nemulţumiţi de existenţa unui protocol semnat de primarul Marcel Romanescu şi conducerea Direcţiei Generale Anticorupţie Gorj. Protocolul a fost semnat în 2017 şi ar fi pentru organizarea de cursuri de instruire pentru funcţionari. Viceprimarul din Târgu Jiu, Adrian Tudor, a spus că nu ştie care este rostul protocolului şi că în momentul de faţă se lucrează sub presiune în instituţie, mai ales că funcţionarii ar putea să se toarne între ei. „Eu nu am ştiut de acest protocol până recent. Nimeni nu a ştiut, decât primarul. Nu ştiu ce rol are acest protocol, decât să toarne cineva acolo. Dacă era doar pentru perfecţionarea sau pentru instruirea funcţionarilor de ce a fost ţinut ascuns până acum?“, a spus Adrian Tudor, viceprimarul PSD din Târgu Jiu. Vicele Adrian Tudor a declarat că nu ar fi trebuit semnat un protocol, având în vedere că angajaţii Direcţiei Generale Anticorupţie pot avea oricând acces la documentele primăriei.

Conflict din cauza culorii politice

Primarul liberal Marcel Romanescu a spus că protocolul presupune o colaborare normală între instituţii. Experţii de la DGA vor realiza informări şi vor pregăti angajaţii primăriei în legătură cu legislaţia anticorupţie. Primarul Romanescu a spus că înainte de a semna protocolul s-a consultat cu Grigore Jianu, secretarul Primăriei Târgu Jiu. Edilul a mai spus că nu era obligat să informeze viceprimarii în legătură cu documentele pe care le semnează. „Nu aveam niciun fel de obligaţie să informez pe nimeni legat de semnarea acestui protocol. Nici pe viceprimari, nici consiliul local. Este un protocol semnat de primărie şi nu este secret. E vorba doar de activităţi de instruire şi nimic altceva. M-am consultat cu domnul secretar Jianu înainte de a-l semna“, a menţionat Marcel Romanescu, primarul din Târgu Jiu.


Între majoritatea PSD-ALDE-PSRo din Consiliul Local şi primarul liberal Marcel Romanescu nu există cale de înţelegere de un an. Aceștia se ceartă de fiecare dată când au ocazia, pe diferite teme. S-a încercat punerea unor baze de colaborare pe diferite domenii, dar nu s-a reuşit. Fiecare şedinţă a consiliului local se transformă aproape de fiecare dată în scandal.



Comenteaza acum

Alte stiri

17 august 2018

Accident cu victimă între Scoarţa şi Târgu Jiu

Un tânăr, de 20 de ani, din Hurezani, care conducea, în această dimineaţă, un auto dinspre Scoarţa spre Târgu Jiu, nu a adaptat viteza la condițiile de drum şi a ieşit în afara părţii catodabile. În urma accidentuluzi o tânără,

Sumarul ediției de vineri, 6 iulie 2018

Actualitate

» ALDE DOLJ: VOM APĂRA DREPTUL STATULUI ROMÂN LA BENEFICII CORECTE 
» Gorj: Anchetă la Aparegio după ce o vidanjă cu dejecţii a fost deversată în Jiu
» Încarcerați pentru viol și distruibuirea de materiale pornografice
» Conduceau fără permis pe drumurile publice
» Circula cu mașina cu numere false
» Prinși de polițiști după ce au furat arbori din pădure
» Doi urmăriți internațional, prinși de polițiștii doljeni
» Jandarmii vor asigura ordinea la evenimentele cultural-artistice din perioada 6-8 iulie de la Drobeta Turnu-Severin
» DNA avertizează asupra efectelor codurilor penale: Categorii largi de fapte vor fi dezincriminate, în timp ce altele vor fi foarte greu de probat
» Doi cetăţeni albanezi, opriţi la frontiera cu Serbia
» Gorj: Bărbat reţinut pentru şapte spargeri
» Reuniune la Viena pentru salvarea acordului nuclear cu Iran
» Timişoara – gazda Balcaniadelor de Informatică pentru juniori şi seniori
» Proiectul de educaţie cinematografică CinEd, selecţionat pentru finanţare prin programul Europa Creativă
» G4Media.ro: Dragnea nu ar fi discutat cu Tăriceanu despre suspendarea lui Iohannis
» ROBOR provoacă un tsunami imobiliar. „Mii de executări silite pe Prima Casă, din toamnă”
» Softronic Craiova a trimis primele două locomotive electrice către transportatorul feroviar din Suedia
» Peste 70% din judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție ar ieși la pensie, dacă legile justiției ar intra în vigoare. Mii de procese ar putea fi reluate de la zero
» Industria europeană a asigurărilor se va reuni la Bucureşti în luna mai 2019
» China ripostează şi impune la rândul său tarife vamale pentru importurile din SUA
» 24 de morți și 49 de răniți în Mexic, după explozia unor antrepozite cu artificii
» Agresorii scriitoarei cu „ambulanța literară”, reținuți
» Accident cu cinci răniți în Hunedoara
» MiG-29 prăbușit în Polonia
» Craiovean arestat pentru că ar fi furat bijuterii în valoare de 85.000 de lei dintr-o locuință
» New York Times: România a slăbit legislația privind abuzul de putere în doar trei zile
» O femeie susţine că şi-a pierdut unghiile de la picioare după o şedinţă de pedichiură cu peşti
» Copil în comă după ce a fost accidentat pe trecerea de pietoni
» Sistem care analizează radiografii cu ajutorul inteligenţei artificiale, realizat de patru studenţi din Timişoara
» Liderul cultului Aum Shinrikyo, care a eliberat gazul mortal în metroul din Tokyo, a fost executat
» Bătaie generală cu furci şi topoare în stradă la Târgu Neamţ. Poliţiştii au tras focuri de armă pentru opri violenţele
» Traficul rutier va fi închis vineri pe Transfăgărășan, în intervalul orar 12:30 – 15:00
» Braconieri de coarne de rinocer, devoraţi de lei într-o rezervaţie din Africa de Sud
» Războiul comercial dintre SUA şi China a început

Publireportaj

» Clinica Whitekiss – un loc pentru sănătate dentară și frumusețe facială

Local

» Scandal soldat cu victime în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea
» Urmărit în Germania pentru furt, prins în Vâlcea
» Un poliţist este cercetat disciplinar pentru că a postat un clip contra situaţiei din ţară

Dolj

» CJ Dolj, învins în instanță de fostul șef de la Evidența Persoanelor
» Centrul „Brâncuși“ scoate capul din pământ
» Au venit primele utilaje de colectare a gunoiului din containerele îngropate

Gorj

» Gorj: Un autocar cu 33 de copii la bord a luat foc
» Gorj: Copil bătut de tată până i-a rupt mâna pentru că a mâncat două felii de salam
» Autoritățile au înlăturat busturile familiei Tătărescu

Sport

» Fotbal / „U” Craiova a oficializat transferul lui Cicîldău. El este noul decar!
» Fotbal / Rivalii jubilează după vânzările Craiovei! „Era mult mai greu cu Băluță și cu Gustavo”
» Fotbal / Gino Iorgulescu continuă să-l „muște” pe Răzvan Burleanu
» Naționala de volei, în pregătire la Craiova

Educatie

» În Dolj, aproape jumătate dintre contestații sunt la limba română
» Elevele de zece de la bacalaureat

Top