15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSe lucrează la un pod nou în Defileul Jiului

Se lucrează la un pod nou în Defileul Jiului

Siguranţa în trafic va creşte în Defileul Jiului după ce în acest an va fi dat în folosinţă noul pod de la kilometrul 94. Timp de mai bine de zece ani s-a circulat pe un pod provizoriu. Vechiul pod nu mai putea să susţină traficul greu, însă de-a lungul anilor nu au fost găsite resurse financiare pentru a începe construcţia la noul pod. Abia recent au fost demarate lucrările respective, deşi construcţia trebuia să fie gata de anul trecut, când a fost finalizată asfaltarea pe DN 66 în Defileul Jiului. Potrivit conducerii Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale, se lucrează în prezent la placa de suprabetonare. Lucrările vor fi gata anul acesta şi va fi dat în folosinţă. Conducătorii auto vor beneficia de condiţii mai bune pe noul pod, acesta fiind mult mai lat.

Parcare la Lainici

Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale, a spus că vor începe lucrări şi la parcarea din zona Mănăstirii Lainici. În prezent se lucrează la exproprieri. „Sunt două lucrări care nu au mai fost executate în proiectul iniţial. Adică podul de la kilometrul 94 şi parcarea de la Mănăstirea Lainici. La pod se lucrează deja şi în mod cert va fi gata anul acesta şi va fi funcţional. Despre parcare, momentan se poate spune că se execută partea de exproprieri pentru că este vorba de lucrări în Parcul Naţional. După ce se va încheia partea de documentaţii, se va trece la derocări şi la lucrările propriu-zise. Vom avea o parcare mare pe partea cu Mănăstirea Lainici, unde vin foarte mulţi pelerini, iar drumul naţional va fi pe partea opusă. Va fi mai multă siguranţă pentru cetăţeni, care acum opresc pe partea opusă mănăstirii şi trebuie să traverseze strada“, a declarat Ion Tudor, directorul Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS