12.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj„Marșul factorilor poștali“ şi-a desemnat câştigătorii

„Marșul factorilor poștali“ şi-a desemnat câştigătorii

Poștașii din Dolj s-au întrecut sâmbătă dimineață în cunoscuta competiție „Marșul factorilor poștali“, ajunsă la a 39-a ediție. Acțiunea a fost organizată în Parcul „Nicolae Romanescu“, la Velodrom. Femeile au fost primele care au luat startul și au avut de parcurs cinci ture. Ilinca Ioana a luat locul I. Este poştăriță de 18 ani şi spune că îşi iubeşte meseria: „Mie îmi place să particip la astfel de competiții. Îmi place să alerg… Meseria mea presupune mulți kilometri parcurşi pe jos. Este o meserie în care socializez cu oamenii. Şi tatăl meu a fost poştaş. Nu vreau să fiu altceva decât poştăriță“.  Locul II a fost ocupat de Violeta Grecu. Este poştăriță de opt ani. „E al treilea an în care obțin locul II. Merg cel puțin zece kilometri zilnic, pe jos. Mă ocup de zona 1 Mai“, povesteşte poştărița. Mariana Văcuță a obținut locul III în competiție. Spune că a participat de fiecare dată la Marşul poştaşilor pentru că este un prilej de socializare.
La bărbați, premiul I a fost câștigat de Florin Ciută. Şi anul trecut a reuşit să termine competiția pe acelaşi loc fruntaş. Acum merge la faza națională. „În anii trecuți am obținut şi locul patru la faza pe țară. Îmi doresc ca şi în acest an să urc pe podium. Sunt poştaş de 17 ani. Acum  sunt la Agenția Afumați“, a precizat bărbatul. Locul doi a fost ocupat de Vlad Cristian, iar locul III de George Vârvorea. Câştigătorii locurilor I urmează să participe peste trei săptămâni la ediția națională, care va fi la Alba Iulia. „Poştaşii sunt foarte receptivi la o astfel de acțiune. Este singura competiție profesională, din păcate, dar sunt foarte entuziaşti deoarece pentru ei este o oportunitate de a se cunoaşte cu toți salariații din țară, de a socializa. Prima dată acțiunea a avut loc la Bucureşti, apoi a fost preluată şi în țară“, a spus Valentina Dăbuleanu, expert responsabil Dispersii Exploatare Poştală Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS