8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024

Cros în ploaie

Alergătorii care s-au înscris pentru crosul „Ziua Olimpică“ 2018 au înfruntat ploaia. Acesta a avut loc miercuri, la Balș, la zece ani de la primul cros organizat de reprezentanții Comitetului Olimpic Sportiv Român în județul Olt. Peste 200 de participanți au luat startul.
Traseul de 2,3 kilometri a fost parcurs, pe anumite porțiuni, pe ploaie, deși organizatorii au luat decizia, pentru a nu compromite acțiunea, să dea startul înainte de ora 18.00 (ora tradițională pentru această manifestare), după o primă repriză de ploaie.
„Am avut peste 200 de participanți care au reușit să se înscrie. Ploaia ne-a încurcat puțin, în sensul că nu am început la 18.00. Au venit participanți din Balș și din comunele limitrofe, dar și din Slatina și Craiova“, a declarat Cristian Bughea, organizator, membru al Comitetului Olimpic Sportiv Român (COSR).
Toți participanții au primit tricouri inscripționate, cei mai buni de la fiecare categorie (Juniori și Open) fiind răsplătiți cu echipamente sportive și medalii. Primăria Balș, care a susținut evenimentul alături de Clubul Rotary și de alți sponsori, a oferit premiile pentru cea mai numeroasă familie participantă și pentru cel mai tânăr alergător (11 ani).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS