5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjUn an de mandat pentru primarul Marcel Romanescu

Un an de mandat pentru primarul Marcel Romanescu

Edilul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a împlinit ieri un an de la alegerea în funcţie şi a anunţat că a fost o perioadă dificilă şi în care a realizat anumite proiecte. Romanescu a mai spus că în următorii doi ani mai are timp să realizeze şi alte proiecte. Edilul susţine că nu a înregistrat nereuşite, ci doar că nu a avut un buget consistent pentru a pune în practică tot ce şi-a propus. Primarul din Târgu Jiu a mai declarat că aşteptările cetăţenilor sunt foarte mari, însă nu a fost timp într-un an să fie rezolvate problemele apărute în ultimii ani. Romanescu spune că are câteva direcţii de acţiune la primărie și că s-a ţinut de cuvânt în ceea ce priveşte transparenţa şi comunicarea. Edilul doreşte să realizeze investiţii în reabilitarea străzilor doar când vor fi gata utilităţile. Şedinţele Consiliului Local Târgu Jiu, deşi sunt publice şi transmise live, sunt toate măcinate de scandaluri şi certuri.

În conflict cu majoritatea PSD-ALDE

Marcel Romanescu, primarul din Târgu Jiu, susţine că se aştepta la un sprijin mai mare din partea celor doi viceprimari. Edilul spune că îşi doreşte o conlucrare permanentă cu cei doi viceprimari şi că nu are ceva punctual să le reproşeze. Primarul consideră că dacă ceva nu merge cum trebuie în instituţie nu este numai vina sa, ci a întregii echipe, pentru că nu colaborează aşa cum trebuie. La rândul său, viceprimarul din Târgu Jiu, Adrian Tudor, a spus că nu este normal ca primarul să se plângă în spaţiul public de proasta colaborare cu subalternii și că discuţiile ar trebui să aibă loc în primărie. Viceprimarul PSD a declarat că ar fi putut şi el să se plângă în legătură cu faptul că sunt multe proiecte care stau în sertarul primarului şi nu sunt promovate la timp în Consiliul Local.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS