10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorj22 de locuri de joacă din judeţul Gorj, închise pentru deficienţe

22 de locuri de joacă din judeţul Gorj, închise pentru deficienţe

Unul dintre locurile de joacă închise de Protecţia Consumatorilor

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Gorj a închis temporar, în ultima lună, 22 de locuri de joacă din judeţ. Au fost verificate locurile de joacă de pe raza a opt primării și au fost aplicate opt avertismente şi 11 amenzi. Mădălin Giurcău, comisarul-şef adjunct de la Protecţia Consumatorilor Gorj, a declarat că a fost suspendată activitatea a 22 de locuri de joacă, până la remedierea deficienţelor constatate. „Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Gorj, pe parcursul lunii mai, a desfășurat 121 de acţiuni de control, cu o medie de șase comisari activi cu drept de control. Au fost aplicate 30 de amenzi și 19 avertismente, cuantumul total al amenzilor fiind de 208.000 lei. Pe parcursul acestei luni au fost înregistrate 50 de reclamații din partea consumatorilor și s-au desfășurat acțiuni tematice de control. Au fost verificate opt primării și un operator economic, s-au întocmit opt procese-verbale de constatare a contravenţiei, prin care au fost aplicate opt avertismente și 11 amenzi în valoare totală de 128.000 lei, totodată dispunându-se și măsura interzicerii utilizării echipamentelor de agrement, fiind suspendată activitatea a 22 de locuri de joacă până la remedierea deficiențelor constatate“, a declarat Mădălin Giurcău.

Deficienţele constatate

Mădălin Giurcău a mai spus că locurile de joacă nu ofereau siguranţa necesară. Unele echipamente de agrement prezentau elemente lipsă sau deteriorate, la intrarea în spațiile de joacă nu au fost amplasate panouri de avertizare prin care consumatorii să fie informați cu privire la: numărul autorizației de funcționare a spațiului de joacă, numerele de telefon ale serviciilor profesioniste pentru situații de urgență și ale Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor şi altele. „În imediata apropiere a echipamentelor de joacă nu au fost amplasate panouri de avertizare care să conțină informații cu privire la: denumirea echipamentului și datele de identificare ale deținătorului; modul corect de utilizare și comportamentul adecvat al consumatorilor în timpul utilizării și potențialele pericole, așa cum au fost ele identificate în cadrul analizei de risc în exploatare; echipamentele de agrement nu sunt inscripționate cu informații privind denumirea echipamentului, codul de identificare a echipamentului, seria, anul de fabricație, producătorul și caracteristici tehnice“, a mai declarat Mădălin Giurcău.
Este de amintit că recent un copil de trei ani şi opt luni din Bumbeşti-Jiu a rămas fără vedere la ochiul stâng după ce s-a rănit într-un leagăn dintr-un loc de joacă situat în oraş.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS