8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljRâurile Jiu și Amaradia, poluate cu petrol

Râurile Jiu și Amaradia, poluate cu petrol

Angajații OMV PETROM încercau ieri, în zona Albești, să oprească petrolul să ajungă în râul Jiu

Avaria unei conducte aparținând OMV PETROM Oltenia a poluat râurile Jiu și Amaradia. Petrolul scurs din conductă, în zona localității Albești, a ajuns în câteva ore până în comuna Valea Stanciului. Până ieri după-amiază, autoritățile nu au comunicat cu ce cantitate de petrol au fost poluate cele două cursuri de apă din județul Dolj.
Potrivit reprezentanților Administrației Bazinale de Apă (ABA) Jiu, avaria a avut loc în zona localității Albești, luni seară, în jurul orei 19.30, la conducta de transport țiței Brădeşti – Gherceşti, ce aparţine OMV PETROM Oltenia.
Imediat după constatarea avariei, OMV PETROM a oprit pomparea pe conducta avariată, însă o cantitate importantă de petrol s-a scurs în râul Amaradia. Deși s-a intervenit în timp util, petrolul a ajuns și în râul Jiu. „Administraţia Bazinală de Apă Jiu intervine încă de aseară, de la orele 21.30, cu patru autoutilitare încărcate cu spilsorb, două formaţii de intervenţie rapidă (Craiova şi Scaieşti), alcătuite din 20 de persoane, una aflându-se la confluenţa râului Amaradia cu râul Jiu, iar cealaltă la 3-4 km pe râul Jiu, la podul din localitatea Cernele”, au precizat reprezentanții ABA Jiu.
Aceștia din urmă au mai explicat că, până marți dimineață, petrolul scurs din conducta OMV PETROM a ajuns până la Valea Stanciului, la aproximativ 50 de kilometri de locul avariei.

Lucrătorii ABA Jiu au intervenit pentru a opri extinderea petrolului pe râul Jiu

„La ora 4.00, când unda poluantă a ajuns în zona podului de la Podari, aval circa 5 km de podul de la Breasta, s-a intervenit cu 80 de saci cu spilsorb. În prezent, ABA Jiu intervine la următorul pod situat pe Jiu în zona localităţii Valea Stanciului, la aproximativ 50 km de podul de la Podari. Sunt întinse baraje absorbante şi se va interveni şi cu spilsorb”, au mai precizat reprezentanții ABA Jiu.
Luni noapte, pompierii doljeni au intervenit în zonă cu un ofițer și nouă subofițeri „pentru monitorizarea şi gestionarea situaţiei de urgenţă – iluminarea zonei de intervenţie şi sprijinul pentru împrăştierea materialului absorbant”, după cum au precizat reprezentanții ISU Dolj. Ieri, pompierii au sprijinit lucrătorii ABA Jiu cu o barcă pneumatică pentru întinderea barajului plutitor.
Întrebați despre această situație, reprezentanții Gărzii de Mediu Dolj au precizat pentru Gazeta de Sud că proprietarul conductei urmează să fie sancționat pentru poluarea apelor de suprafață.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS