12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalŞi-a dat foc după ce şi-a incendiat casa

Şi-a dat foc după ce şi-a incendiat casa

Un bărbat, de 48 de ani, a ajuns în stare gravă la spital, cu arsuri pe 80% din suprafața corpului, după ce a dat foc locuinței, dar și hainelor pe care le purta. Evenimentul s-a petrecut ieri în localitatea olteană Valea Mare. Bărbatul locuia împreună cu mama sa, în vârstă de 70 de ani, care a fost transportată și ea la spital după ce a suferit un atac de panică.
La fața locului au ajuns pompierii Detașamentului Slatina, iar în sprijinul lor au intervenit și membrii unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Olt.
„La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la acoperișul casei și la bunurile din două camere de locuit. Fiul proprietarei a fost găsit în afara locuinței, conștient, cu arsuri de gradele II și III pe circa 75% din suprafața corpului. (…) Au ars acoperișul casei pe circa 25 de metri pătrați și bunurile din două camere de locuit. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este acțiune intenționată (autoincendiere)“, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sublocotenent Alin Băsășteanu.
Bărbatul și mama sa au fost inițial transportați al Spitalul Județean de Urgență Slatina, ulterior bărbatul fiind transferat în stare gravă la un spital din București.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS