14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljVremea contrastelor în Măceșu de Jos

Vremea contrastelor în Măceșu de Jos

Deși are potențial agricol și este amplasată în apropierea Dunării și tranzitată de un drum național, localitatea duce lipsă de locuri de muncă, iar casele părăsite se remarcă la orice colț de stradă. Comuna este animată de cicliștii străini care tranzitează localitatea, pe drumul național care este inclus
într-un traseu internațional util pentru cicliști.

Situată în sudul României, la 5 kilometri de Dunăre și la circa 70 de kilometri de Craiova, comuna Măceșu de Jos se compune din satul cu același nume și satul Săpata. La ultimul recensământ, acolo trăiau circa 1.600 de suflete și existau 750 de gospodării. Acum mai sunt aproximativ 1.350 de locuitori, pentru că migrația tinerilor către Occident și selecția naturală au afectat inclusiv cele două sate ce compun comuna, la fel ca multe altele.
Am ajuns în comună într-o zi ploioasă. Nici țipenie de om nu era pe străzi. Doar în dreptul cârciumii de lângă primărie mai stăteau de vorbă patru bărbați. În jurul prânzului, de foame sau poate din cauza ploii, și aceia au pornit către casele lor.
Măceșenii se ocupă cu cultivarea cerealelor și cu creșterea animalelor. Viceprimarul comunei, Dorel Neagu, a spus că există o suprafață mare agricolă în comună, de circa 5.200 de hectare, lucrate în mare parte de cele patru societăți agricole existente pe raza comunei, iar izlazul de peste 320 de hectare deservește crescătorilor de oi și capre.
Cu toate că există o importantă zonă agricolă, imaginea satului este în contrast cu potențialul agricol uriaș al comunei. Casele vechi, îmbătrânite, înșirate chiar și pe strada principală, gardurile rupte și bălăriile crescute în curți arată că unii localnici au părăsit de mult acele locuri.

Apa din fântâni nu mai e potabilă

Locuitorii comunei nu au acces, momentan, la apă potabilă. Rețeaua publică de apă, care s-a construit în comună în urmă cu ceva vreme, nu este încă funcțională, iar apa din fântânile oamenilor nu mai este potabilă, după inundațiile din 2006, spun reprezentanții primăriei.
Viceprimarul Dorel Neagu a spus că s-a introdus în comună apa curentă și canalizare, pe o rețea de peste 20,5 kilometri, însă cetățenii încă nu beneficiază de aceste servicii minimale, din cauză că nu s-au făcut racordurile individuale la fiecare gospodărie. Abia anul acesta intenționează primăria să organizeze licitația. „Acum am demarat un proiect de instalare în fiecare gospodărie a racordurilor la apă și canal. Se vor face concomitent aceste racorduri. Acum se organizează procedurile de licitație pentru aceste racorduri. Nu există întârzieri în alimentarea cu apă. Instalația de apă există fizic pe 20,5 kilometri. Și canalizarea există, dar nu este funcțională până nu facem racordurile, iar dacă intervine vreo contestație după licitație, lucrurile mai întârzie“, a spus viceprimarul din Măceșu de Jos.
Investițiile pe fonduri europene sunt puține, dar centrate pe nevoile localnicilor. „Pe fonduri europene s-a făcut modernizarea stadionului amenajat în spatele primăriei, pe care joacă echipa locală «Recolta Măceșu» și acum avem finanțare pentru reabilitarea dispensarului uman din comună“, a mai spus viceprimarul, care a adăugat că o clădire dezafectată este în curs de amenajare pentru a găzdui diverse evenimente care au loc în localitate.

Piață modernă, la intrare în localitate

Primăria a amenajat un spațiu modern, cu destinația de piață, chiar la intrarea în comună, dinspre Săpata. „Piața a luat ființă în anul 2010. S-a extins în 2016, că s-a mai făcut încă o hală nouă și noi zicem că este cea mai frumoasă piață din zonă, pentru că este bine postată și foarte frumos amenajată. Vin țăranii de prin împrejurimi să își vândă produsele în piață, chiar și cei de la Dăbuleni vin, care sunt la 30 de kilometri. Și ai noștri, localnicii, merg în piață cu orice la vânzare“, a mai spus Dorel Neagu.

Locuri de muncă puține, populație îmbătrânită

Pe fiecare străduță, pe fiecare uliță a comunei există case părăsite. Unele au început să se dărâme, semn că au fost abandonate de multă vreme. Localnicii din Măceșu de Jos se confruntă cu aceleași probleme care predomină satul românesc: îmbătrânirea populației și lipsa locurilor de muncă. „Cei tineri, în special, au plecat la muncă în străinătate. Nu sunt locuri de muncă. Există doar câțiva fermieri. Cea mai mare societate care lucrează aici pământurile are, să zicem, circa 20 de angajați din comună. În rest mai sunt câte patru – cinci angajați pe la alte firme, la magazine, la bar. Nu au unde să muncească oamenii“, a arătat viceprimarul.
În plus, în comună există o zonă inundabilă, de circa 200 de hectare. La fiecare ploaie, canalele de scurgere sunt suprasolicitate, iar terenurile se inundă pe această suprafață. Proprietarii nu pot să își asigure culturile, pentru că nici nu apucă să înființeze culturi acolo, din cauză că băltește apa, a mai precizat Dorel Neagu. El a precizat că suprafața ar fi fost concesionată de un agricultor mai mare, care ar încerca să decolmateze canalele și să redea în circuitul agricol terenurile respective. Din cauza acelorași canale colmatate, apa izvorăște și prin beciurile câtorva gospodării din zonă.

Traseu internațional pentru cicliști, prin centrul comunei

Comuna este amplasată pe DN 55A, între Bechet și Calafat, iar prin centrul localității trec zilnic mulți turiști străini, în special cicliști. Ei tranzitează Măceșu de Jos și comunele alăturate, deoarece zona este una de tranzit pentru cicliștii care vor să treacă înspre și dinspre Europa, drumul fiind inclus pe trasee internaționale destinate cicliștilor, după cum ne-a explicat un antreprenor local.
Am întâlnit și noi mai mulți cicliști, care își purtau corturile pe bicicletă. Un turist englez s-a oprit să ne răspundă la câteva întrebări. „Sunt din Londra și vin pe bicicletă de la Constanța și vreau să ajung la Budapesta, în Ungaria. În România plouă la fel ca în Londra, dar am avut parte de momente plăcute. Consider că românii sunt fabuloși. Cultura este fantastică. Am fost bine primit aici. Ospitalitatea românilor este foarte bună și mâncarea este bună. În mod normal mănânc în magazinele alimentare și la restaurante, iar în nopțile în care nu plouă am dormit la cort, iar fermierii au fost foarte permisivi. Când plouă dorm la hotel. Cât despre drumurile din România, acesta pe care suntem acum este excelent, pentru că este nou, însă sunt unele foarte denivelate și trebuie să te ferești de gropi“, a spus Alex, un ciclist din Marea Britanie, care tranzita comuna Măceșu de Jos.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS