3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCasa de Cultură a Sindicatelor din Târgu Jiu, scoasă astăzi la licitaţie

Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu Jiu, scoasă astăzi la licitaţie

Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu Jiu va fi scoasă luni, 14 mai, la licitaţie de către firma de lichidare judiciară Consulting Company din municipiu. Este una dintre cele mai mari case de cultură din ţară care îşi schimbă administratorul printr-o astfel de procedură. Imobilul a fost administrat de Fundaţia Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu Jiu, care a înregistrat în timp datorii tot mai mari la bugetul local şi la ANAF. În cele din urma, s-a ajuns la incapacitate de plată şi la faliment. Fundaţia şi patrimoniul au fost preluate de lichidatorul Consulting Company. În urma unui raport de evaluare s-a decis că suma la care va fi scoasă Casa de Cultură la licitaţie în vederea recuperării debitelor este de 8,7 milioane de lei.

Nu a vrut nimeni să achite suma respectivă

Preţul de peste două milioane de euro cerut pe un imobil în zona centrală a municipiului Târgu Jiu a fost considerat prea mare de potenţialii cumpărători. Nici situaţia juridică a terenului de sub imobil şi aferent clădirii nu i-a încântat pe posibilii întreprinzători, acesta fiind în proprietatea Primăriei Târgu Jiu. De asemenea, clădirea este deteriorată şi necesită investiţii pentru reabilitare şi punere în valoare. Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu Jiu nu mai găzduieşte de doi ani niciun fel de manifestări publice, din cauză că nu deţine autorizaţia de securitate la incendiu, emisă de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj.

O singură ofertă depusă pentru astăzi

Până şi reprezentanţilor Primăriei Târgu Jiu li s-a părut prea mare suma de două milioane de euro, având în vedere că mai au de primit bani de la fundaţia respectivă. De altfel, primăria este principalul creditor al fundaţiei, urmată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj. După ce au fost parcurse, în ultimele luni, toate etapele legale ale licitaţiei, preţul de vânzare al clădirii a fost scăzut la 3,8 milioane de lei. Acesta este şi oferta depusă de primărie pentru cumpărarea Casei de Cultură a Sindicatelor din Târgu Jiu. Dacă nu se va mai prezenta cineva cu o altă ofertă, atunci municipalitatea va deveni proprietarul clădirii. Aceasta necesită investiţii de câteva milioane de euro, mai ales că în sala de spectacole plouă. În prezent, municipiul Târgu Jiu nu are o sală mare de spectacole. Capacitatea Casei de Cultură a Sindicatelor este de 800 de locuri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS