Două persoane din judeţul Olt sunt cercetate penal după ce, la sfârşitul săptămânii, au fost depistate de jandarmi în timp ce vindeau peşte, în zona Podului Olt, şi respectiv pescuiau în scop comercial, în timpul prohibiţiei.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Olt, Iulian Mihai, citat de gazetanoua.ro, a declarat că jandarmii olteni au depistat o persoană în zona podului rutier de peste Râul Olt, care face legătura între municipiul Slatina şi comuna Slătioara, oferind spre comercializare trecătorilor peşte. Totodată, o altă persoană a fost depistată în zona barajului Drăgăneşti, în timp ce pescuia în scop comercial în perioada de prohibiţie folosind o unealtă interzisă. „Acestora li s-au întocmit acte de constatare pentru încălcări ale prevederilor OUG nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura. Documentele întocmite de jandarmi au fost predate organelor de urmărire penală competente, pentru cotinuarea cercetărilor“, a declarat reprezentantul Jandarmeriei Olt.
În ultimele șapte zile, jandarmii din Olt au constatat 39 de contravenții și au aplicat amenzi de 10.550 de lei.
Dosare penale pentru pescuit în perioada prohibiţiei
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei