21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPeste 120 de angajaţi ai DGASPC Gorj vor avea salarii mai mici

Peste 120 de angajaţi ai DGASPC Gorj vor avea salarii mai mici

Peste 120 de salariaţi de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj vor avea salarii mai mici din această lună, ca urmare a noii legislaţii care vizează salarizarea în domeniu. Potrivit cadrelor sanitare, este nevoie de o hotărâre de Consiliu Judeţean pentru ca oamenii să nu piardă la salariu. Vor fi majorate salariile de bază pentru cei 120 de angajaţi, pentru că aceştia nu se încadrează în noua legislaţie, pentru a beneficia de sporuri. Sindicatele din Sănătate şi asistenţă socială au fost consultate de reprezentanţii Consiliului Judeţean cu privire la salarizarea pe ultima lună. Potrivit lui Valentin Popa, lider sindical la SANITAS Gorj, nu sunt probleme cu aplicarea legii salarizării, ci cu sporurile la salariile de bază. La DGASPC Gorj, 120 de angajaţi ar urma să primească lefuri mai mici, pentru că sunt exceptaţi de la sporuri. Valentin Popa a precizat că va fi aprobată săptămâna viitoare o hotărâre de consiliu judeţean prin care va fi majorată baza salarială pentru a nu se pierde bani la salariile nete în lunile ce urmează.

Probleme din cauza plafonului de 30%

Sindicalistul Valentin Popa a mai declarat că mai sunt probleme din cauza încadrării în plafonul maxim de 30% în ceea ce priveşte aplicarea sporurilor la salariile din spitale. Limita este de maximum 30%, iar numai la Spitalul TBC Dobriţa sporurile au fost de 100%. Astfel, vor fi greu de evitat reducerile de salarii cel puţin la Spitalul TBC Dobriţa, dacă nu şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă de la Târgu Jiu. Sindicaliştii speră ca în urma plafonării sporurilor, pierderile să fie cât mai mici, iar dacă vor exista să nu fie la cei care nu au beneficiat de majorări consistente de lefuri. Potrivit lui Valentin Popa, de luni se va cunoaşte exact situaţia lefurilor în domeniul sănătăţii gorjene, după ce Consiliul Judeţean Gorj va anunţa sumele disponibile pentru fondul de salarii. „Nu sunt probleme cu legea salarizării, ci cu aplicarea sporurilor. Sunt nişte scăderi de salarii în asistenţă socială şi scăderi la spitale ca urmare a plafonării sporurilor. În asistenţă socială sunt categorii care nu au mai fost prinse în noua lege. Căutăm soluţii pentru toţi, deşi va fi foarte greu, mai ales la Spitalul TBC Dobriţa, acolo unde erau sporuri de sută la sută ca urmare a condiţiilor de muncă. Aşteptăm săptămâna viitoare o listă cu sumele prevăzute, din partea Consiliului Judeţean Gorj pentru că este ordonatorul principal de credite“, a spus Valentin Popa, liderul Sanitas Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS