14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalTrimis în judecată pentru dare de mită

Trimis în judecată pentru dare de mită

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a unui bărbat în vârstă de 39 de ani, din județul Vâlcea, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

Potivit procurorilor, pe 2 martie 2018, un agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vâlcea a făcut un denunţ la Direcţia Generală Anticorupţie – Secţia Judeţeană Vâlcea din care reieșea faptul că, la aceeași dată, un bărbat i-a oferit o sumă de bani pentru a soluționa favorabil un dosar în care acesta era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și astfel să-și redobândească dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Suspectul i-a oferit agentului de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vâlcea suma de 700 de lire sterline pentru a-l sprijini să-și recupereze permisul de conducere reținut. Polițistul a refuzat categoric oferta acestuia și a formulat denunț. În data de 16 martie, suspectul a fost prins în flagrant în timp ce îi oferea agentului de poliție suma de 500 de lire sterline. În urma constatării faptei, bărbatul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea pentru cercetări, iar în baza probelor administrate, procurorul de caz a dispus reținerea acestuia pentru o perioadă de 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS