6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCartierul Narciselor din Târgu Jiu, înglodat în noroi şi deşeuri

Cartierul Narciselor din Târgu Jiu, înglodat în noroi şi deşeuri

Unul dintre cartierele din municipiul Târgu Jiu este înglodat în noroi şi deşeuri, iar caii pasc în voie liberi, pe marginea străzilor. Este vorba de cartierul de locuinţe ANL şi sociale Narciselor. Localnicii trebuie să meargă prin noroi la fiecare ploaie sau după fiecare topire a zăpezii. Potrivit viceprimarului din Târgu Jiu, Aurel Popescu, până în prezent nu au existat fonduri pentru amenajarea străzilor din cartierul Narciselor. Cele mai multe probleme sunt în zona unde au fost construite case şi unde nu a fost asfaltată nicio stradă. „Este un cartier care se află la început, iar reţeaua de infrastructură stradală va fi îmbunătăţită pe măsură ce vor fi alocate fondurile necesare de la bugetul local. Știu că în special locuitorii de la casele din zonă au mai mult de suferit“, a spus Aurel Popescu, viceprimarul din Târgu Jiu.

Cartier nou, obiceiuri vechi

Cu toate că se află în municipiul Târgu Jiu, cartierul Narciselor seamănă cel puţin din punctul de vedere al infrastructurii cu o localitate urbană uitată de autorităţi. Străzile dintre case în special sunt toate din pământ, arar autorităţile locale aruncând pietriş care să mai ascundă din noroi. Împrejurimile sunt folosite destul de des de unii locuitori ai municipiului drept locul potrivit de depozitare a deşeurilor rezultate din construcţii sau a altor resturi de prin gospodării. Nu în ultimul rând, aproape la orice oră pot fi văzuţi cai care pasc în voie pe câmpul din apropiere sau chiar printre blocurile ANL. Familiile din zonă se tem atât pentru integritatea maşinilor lăsate în parcări, cât și pentru viaţa copiilor care merg la locul de joacă din zona clădirilor de locuinţe, căci sunt perioade în care în zonă se stabilesc haite de câini, aici fiind deja destule patrupede fără stăpân.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS