11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSilviu Bogdan așteaptă ca puștii de la Centru să preia „puterea“

Silviu Bogdan așteaptă ca puștii de la Centru să preia „puterea“

Managerul Centrului de Copii și Juniori al Universității Craiova, Silviu Bogdan (foto), a vorbit, ieri, în cadrul emisiunii „Repriza de Sud“, de la Radio Sud (97,4 FM), despre evoluția trupei lui Devis Mangia din meciul cu Viitorul și a analizat prestațiile arbitrilor din Liga I. Din discuție nu a lipsit fotbalul juvenil și problemele sale, și nici realizările Centrului reflectate în numeroasele convocări din această perioadă la echipele naționale ale României.

GdS: Cum ți s-a părut această etapă de la Liga I, în care toate candidatele la titlu s-au ales cu câte un punct?
Silviu Bogdan: E foarte important că CFR Cluj și FCSB au remizat, asta după ce noi am înregistrat un scor „alb“ la Viitorul, pentru că diferența de puncte a rămas aceeași. Dacă învingeam vineri seară acum priveam lucrurile de pe locul doi, dar am văzut cu toții că Viitorul a fost o echipă greu de răpus. Am irosit și un penalti, dar se întâmplă să ratezi de la punctul cu var. Au făcut-o și jucători de talie mondială, așa că nu trebuie să fim supărați pe Hristo Zlatinski, ci să-l încurajăm. Era frumos dacă înscria, pentru că sunt convins că mai marcam apoi, deoarece Viitorul forța egalarea și îi mai prindeam pe contraatac.
GdS: Și în această rundă a doua am văzut un fotbal destul de sărac în ocazii, inclusiv derbiul din Gruia. De ce nu riscă mai mult echipele?
S.B.: Din păcate, observ că în ultimul timp majoritatea antrenorilor pun preț pe tacticizarea jocului și mai puțin pe inventivitatea jucătorilor și pe spectacol. Play-off-ul ar trebui să fie un minicampionat cu jocuri frumoase, pentru că acolo luptă cele mai bune șase echipe. Spectatorii trebuie să vadă mai multe goluri, dar, din păcate, până în acest moment, cu mici excepții, nu am prea văzut fotbalul-spectacol, pentru că nimeni nu vrea să riște.
GdS: După ce a arătat CFR cu FCSB putem spune că Universitatea Craiova va reuși să pună la punct formația din Cluj în runda următoare?
S.B.: Da, clar! Cu CFR noi am jucat totdeauna foarte bine. Să nu uităm că toate rezultatele ne sunt favorabile și sper ca stadionul să fie arhiplin pe 31 martie, să jucăm cu casa închisă și cred că echipa noastră are un plus față de CFR în acest moment. CFR este pe primul loc, dar cred că noi ar fi trebuit să fim acolo. Avem public frumos, un stadion modern, o echipă bună, un antrenor priceput, deci rămâne de văzut dacă știm să gestionăm toate aceste atuuri în etapele următoare. Eu cred că putem fi primii!

 

„Arbitrii ar trebui să greșească din ce în ce mai puțin“

 

GdS: Ca fost arbitru, cum ai caracteriza prestațiile fluierașilor de până acum?
S.B.: Au tot apărut greșeli și e păcat ca erorile să decidă unele meciuri importante. Sunt arbitri FIFA și ar trebui să greșească din ce în ce mai puțin, pentru că este foarte greu să arbitrezi perfect. Îmi doresc, ca fost arbitru, și acum ca spectator, să nu persiste aceste greșeli. Dacă vor continua să apară, imaginea arbitrajului nostru va fi defavorabilă și greu de remediat.
GdS: Interesant este că în cupele europene „fluierașii“ noștri nu prea greșesc.
S.B.: Așa este, în cupele europene arbitrii noștri se descurcă foarte bine. Probabil că sunt mai concentrați și poate că fazele sunt mult mai ușoare, pentru că și educația fotbaliștilor este alta. Din păcate, fotbaliștii din România simulează foarte mult, întrerup jocul des prin fault, protestează la orice și asta nu ajută un arbitru în economia jocului. Sper să vorbim din ce în ce mai puțin despre erorile de arbitraj și fotbalul să crească valoric.
GdS: Sunteți de părere că ar trebui introdusă proba video la toate meciurile din Liga I?
S.B.: VAR-ul (sistemul video – n.r.) este o soluție, dar să fie folosit în fazele limită, nu să oprești jocul de nu știu câte ori și să te uiți la monitor, pentru că se fragmentează prea mult jocul și apare nervozitatea atât pe teren, în rândul jucătorilor, cât și în tribune.

 

Vrea două terenuri de fotbal pe „Tineretului“

 

GdS: Vremea rea a oprit din nou fotbalul în unele zone ale țării…
S.B.: Cu vremea nu te pui, pentru că ați văzut ce ninsoare a fost în Moldova și nu s-au jucat două meciuri. Nici infrastructura din România nu este prea bună, cu stadioane moderne, cu terenuri încălzite cum prevede regulamentul… Autoritățile ar trebui să se implice din ce în ce mai mult în toată România și nu mă refer numai la fotbal când vorbesc despre infrastructură, ci de toate sporturile.
GdS: Vorbind despre infrastructură, nici Craiova nu stă prea bine, toate echipele se înghesuie pe „Aripile“. Ar fi bine să apară două terenuri artificiale pe stadionul „Tineretului“?
S.B.: Baza sportivă de la Aeroport, construită de Consiliul Județean, a fost binevenită, este foarte utilă și ar fi nemaipomenit ca autoritățile locale să mai construiască terenuri pentru copii, pentru toate școlile de fotbal din oraș. Din păcate, singurul teren artificial de mari dimensiuni este cel de la aeroport și este solicitat de toate cluburile, deci sunt și probleme cu programările. Dacă facem o analiză, un teren este prea puțin pentru un oraș atât de mare și de implicat în fotbal. Să nu mai spunem că terenurile cu iarbă naturală chiar lipsesc, sunt multe baze părăsite sau neîngrijite, iar noi, privații, nu putem investi în ceva ce nu-i al nostru. Cred că merităm altceva. Un teren artificial și unul cu gazon natural pe „Tineretului“ ar rezolva în mare măsură problema tuturor cluburilor din Dolj. Am auzit și alte variante pentru „Tineretului“ cu bazin de înot etc., sunt binevenite toate, dar poate se găsesc spații în altă parte pentru acestea.

 

„Voi fi mândru când o să văd șapte-opt jucători de la Centru în prima echipă a Universității“

 

GdS: Centrul de Copii și Juniori al Universității pare să producă bine…
S.B.: Putem spune că producem doar atunci când promovăm jucători la prima echipă. E o muncă asiduă dusă de antrenori și de noi, cei din conducere, pentru că trebuie să-i încurajăm pe acești juniori, să-i facem să înțeleagă că pot ajunge acolo sus, dar că trebuie să muncească bine. Suntem pe locul întâi la Liga Elitelor U17 și ar fi frumos să apară un nou trofeu aici, suntem primii în serie la Campionatul Național Under 19, deci se muncește bine. La grupele mici încercăm să avem colaborări cu toate echipele din Craiova, am făcut și unele transferuri în această iarnă, pe altele le-am ratat, dar am respectat deciziile tuturor conducătorilor. Sper să găsim soluții în continuare, să colaborăm bine cu toată lumea și să vină cât mai mulți copii valoroși la clubul nostru.
GdS: Ați împrumutat foarte mulți juniori în această iarnă. De ce ați făcut schimbul de generații atât de devreme?
S.B.: În această iarnă noi, cei de la Centru, împreună cu conducerea clubului, am luat o decizie, zic eu foarte bună. Ratând calificarea la Liga Elitelor Under 19 am ales să dăm drumul copiilor născuți în 1997 și 1998, dar și la o parte din cei de 1999, către echipele din primele două eșaloane ale țarii, ca să putem să venim cu cei din 2000, campionii țării de anul trecut, și să jucăm la Liga a III-a. Dacă îi lăsam la Campionatul Național Under 19 nu creșteau în valoare, iar împrumutul lor expiră în vară și îi evaluăm, iar dacă lucrurile stau bine continuăm. Că o să avem sau nu rezultate cu acești copii de 2000 în Liga a III-a contează mai puțin, important este ca ei să crească individual valoric. În prima etapă din retur am început cu o înfrângere, 3-4 cu CSM Lugoj, iar sâmbătă am învins la Cermei cu 4-2. Sunt fluctuații în jocul lor, pentru că și contactele fizice sunt altele la Liga a III-a, dar o să vedeți că la finalul campionatului vor fi bine clasați.
GdS: Aveți mulți juniori de la Centru chemați la loturile naționale în această perioadă, cred că sunteți mândru de asta.
S.B.: Avem doi jucători la Under 21, Burlacu și Popa, la Under 19 va merge Screciu, la Under 18 – Mihăilă și Șerban, la Under 17 – Nițu cu Markovic, deci avem cu ce ne lăuda. E foarte important pentru noi că sunt chemați la turneele finale, unde vor fi jocuri bune, puternice. Salutăm și convocările lui Bancu și Mitriță de la prima reprezentativă, doi fotbaliști valoroși, cu caractere frumoase. E o satisfacție pentru antrenori și jucători după o muncă bună depusă, dar și pentru noi, pentru că am crezut mereu în fiecare. În Burlacu, spre exemplu, la un moment dat cred că am fost singurul care mai credea în el și acum a prins minute bune în Liga I și este apreciat. Ăsta este rolul meu și încerc să ajut. Mândru voi fi când o să văd șapte-opt jucători de la Centru în prima echipă a Universității, ăsta fiind și scopul nostru, pentru că altfel nu se investea atât de mult. Mă bucur că acum sunt câțiva în lot și în anturajul echipei mari și aștept să crească.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS