Ulițe pustii, case părăsite, oameni îmbătrâniți și gârboviţi de grija zilei de mâine și a copiilor plecați mult prea departe. Este realitatea pe care am găsit-o în comuna mehedințeană Ilovăţ, o localitate pe cât de frumoasă, pe atât de săracă.
Așezată pe malul râului Coşuştea, comuna mehedințeană Ilovăţ oferă călătorului ajuns pe aceste meleaguri peisaje rupte din povești. Dealurile înalte dorm sub omăt, vegheate de arborii dezgoliți, casele sunt ascunse sub căciuli albe de nea și numai curgerea apei sparge liniștea. Pe ulițele pustii, zăpada este neatinsă și rar se văd oameni prin sat. Cu toții sunt 1.200, iar sate sunt nu mai puțin de șase. În două dintre ele – Cracu Lung și Firizu – abia mai sunt 80 de suflete. Iar pe zi ce trece, sunt tot mai puțini. „Comuna se întinde pe o suprafață foarte mare, avem însă doar 1.200 de locuitori, sunt multe case părăsite. Tineretul a plecat afară, pentru că aici nu a găsit alternativă. Mă doare cel mai tare faptul că la noi în comună nu sunt locuri de muncă, nu se găseşte practic nimic. Majoritatea oamenilor din Ilovăţ au lucrat în zona minieră, având în vedere că suntem învecinați cu Gorjul, iar acum sunt pensionari“, a spus Ion Manţog, primarul comunei.
Copii sunt și mai puțini. La Școala Gimnazială din Ilovăţ învață 98 de elevi. Este singura unitate de învățământ care a mai rămas în comună, restul s-au închis. „În generația mea erau școli în fiecare sat. Acum a mai rămas doar cea de centru. Avem un microbuz care asigură transportul elevilor la școală, unii dintre ei fiind nevoiți să parcurgă și șapte kilometri“, a mai spus primarul.
„Zona este frumoasă, păcat că este săracă“
Sărăcia este cuvântul care domină. Majoritatea localnicilor trăiesc din pensii, iar tinerii din bruma de bani pe care o câștigă făcând naveta pe la firmele din Severin sau Gorj. „Zona este frumoasă, păcat că este săracă“, spune primarul. În registrele primăriei figurează și 46 de dosare ale beneficiarilor de ajutor social, conform Legii nr. 416/2001. Pe lângă nivelul scăzut de trai, nici condițiile din comună nu sunt mai bune. În afară de drumul județean care traversează localitatea, nu există altă stradă asfaltată. „Din păcate, în anul 2018 nu avem asfaltat decât un kilometru de drum comunal, ceea ce este o mare rușine. Am reușit să obținem pe PNDL finanțare pentru 20 km de asfalt, dar noi avem 52 km de drum comunal. Este și foarte greu să administrăm aceste drumuri pentru că nu avem utilaje, avem un singur tractor echipat cu plug. Contează mult infrastructura. Neavând infrastructură, neavând aducțiune de apă, nimeni nu investește aici, chiar dacă zona este frumoasă. Tot prin PNDL am depus proiecte şi pentru aducţiunea cu apă, dar şi pentru reabilitarea dispensarului. Pe fonduri europene vrem să achiziţionăm un buldoexcavator“, a mai spus edilul-șef.
Probleme sunt și în ceea ce privește bugetul local, care nu acoperă nici salariile angajaților din primărie, deci de investiții nici nu poate fi vorba. „Avem încasări de 190.000 de lei pe an, ceea ce este foarte puţin. Neavând nici o firmă pe raza comunei, nu avem alte încasări. Aceşti bani nici de salarii nu ajung. Anul acesta am primit o finanţare de 310.000 de lei, iar salariile se duc undeva la 700.000 de lei pe an. Avem 11 angajați și atât ne costă salariile lor. Până acum, nu am fost puşi în situaţia de a nu le plăti, dar nu se ştie ce va fi de acum înainte. Dacă nu ne vor sprijini autorităţile judeţene cu cofinanţările pentru investiţii, aceste proiecte vor îngheţa“, a mai spus primarul.
„Se descurcă omul și la țară, dar numai prin muncă“
În trecut, zona era recunoscută pentru apicultură, precum și pentru numărul mare de crescători de animale. Acum, și aceştia sunt tot mai puţini. Se îndeletnicesc cu această activitate tot cei care sunt în vârstă. Nicolae Mărculescu este unul dintre puținii fermieri care au mai rămas în Ilovăţ. Are o fermă cu 70 de animale și a continuat o tradiție de familie. „Cresc animale de când mă știu. Asta au făcut şi bunicii și părinții mei, asta fac și eu. Am fost miner, acum sunt pensionar și am 50 de oi și 20 de capre. Mă ocup de întreaga fermă împreună cu soția mea și trăim din comercializarea brânzei și a mieilor. Aici, la noi, agricultura este la pământ. Zona se pretează creșterii animalelor, dar nu cred că mai sunt mai mult de 1.500 în toată comuna. Înainte erau cu miile. Nu mai e forță de muncă, tinerii au plecat la oraș, nu mai are cine să se ocupe“, a spus bărbatul în vârstă de 61 de ani.
Nu dezarmează, însă, și speră în vremuri mai bune, în care comuna se va repopula. Și de nu va fi așa, crede că omul răzbeşte și la țară și se poate descurca. Trebuie însă să muncească: „Se descurcă omul și la țară, dar numai prin muncă“.
