11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOpt localităţi norocoase vor avea gaze naturale

Opt localităţi norocoase vor avea gaze naturale

Locuitorii din opt localităţi ale județului Olt vor beneficia de gaze naturale, deoarece așezările în care trăiesc se află pe traseul conductei internaţionale de gaze BRUA- Bulgaria – România – Ungaria – Austria. Aceasta se va întinde pe teritoriul României pe o distanță de peste 500 de kilometri, prin 11 judeţe. În judeţul Olt, conducta este situată pe teritoriul administrativ al comunelor Corbu, Oporelu, Priseaca, Teslui, Strejeşti şi Grădinari şi al oraşelor Potcoava şi Scorniceşti. Preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, a precizat, potrivit gazetanoua.ro, că reţeaua ar putea să se extindă şi în localităţile învecinate cu cele opt.
Terenurile aflate pe traseul conductei vor fi scoase din circuitul agricol fără a fi necesară obţinerea acordului proprietarilor, se arată într-un proiect de hotărâre de guvern privind lista terenurilor agricole situate în extravilan, pentru proiectul de interes comun BRUA, postat pe site-ul Ministerului Energiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS