8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljGenoiu: Consolidarea Colegiului „Carol I“ va fi o lucrare complicată

Genoiu: Consolidarea Colegiului „Carol I“ va fi o lucrare complicată

Consiliul local al municipiului Craiova a votat joi, în unanimitate, pasarea către CNI a proiectului privind reabilitarea şi consolidarea Colegiului Naţional „Carol I“ şi a Operei Române Craiova (Foto: Lucian Anghel)

Consiliul local al municipiului Craiova s-a întrunit joi, în ședință extraordinară, pentru a vota predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), a amplasamentului, construcţiei şi terenului aferent Colegiului Naţional „Carol I“ şi a Operei Române Craiova în vederea executării lucrărilor de reabilitare şi consolidare a corpului central al clădirii în care funcționează cele două instituții. Realizarea acestui obiectiv de investiții s-a aflat, inițial, pe agenda primăriei, care a și demarat, vara trecută, o licitație pentru proiect tehnic și execuție, estimând contractul la valoarea de 27.284.744 lei (fără TVA). Procedura de achiziție publică a fost însă anulată pentru a doua oară în luna ianuarie, iar acum, prin votul unanim al consilierilor locali, proiectul a fost pasat către CNI, instituție care se va ocupa din acest moment de licitație. „Consilierii PNL vor vota pentru acest proiect. Salutăm faptul că, în sfârșit, se fac demersuri reale pentru consolidarea Colegiului «Carol I», dar rămânem cu un gust amar, deoarece considerăm că am fost amăgiți în toți acești ani în care am vorbit de acest proiect. Administrația recunoaște că nu existau, de fapt, posibilități financiare de a reabilita acest colegiu decât cu ajutorul CNI. Până la urmă, rămânem cu o realizare pentru orașul Craiova, pe care o susținem și ne bucurăm că s-a ținut cont și de insistențele grupului PNL“, a afirmat în ședința de consiliu local Flavius Sirop, consilier din partea PNL.
Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a explicat că predarea acestei investiții către CNI este și meritul parlamentarilor de Dolj, „care s-au zbătut ca obiectivul să fie prins în programul de guvernare“, dar și meritul executivului, „care s-a mișcat foarte repede și a dus toate materialele necesare la CNI, în așa fel încât solicitarea de transfer către Companie să aibă loc rapid“. În toată această ecuație, primăria se obligă doar să asigure condițiile de realizare a proiectului, adică să suporte cheltuielile pentru racordurile la utilități (energie electrică, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat etc.) și să asigure suprafețele de teren necesare pentru depozitarea și organizarea șantierului. Pentru proiectul privind Colegiul „Carol I“, autoritățile locale prevăzuseră în buget 1.402.000 lei, sumă considerată suficientă de către edilul Mihail Genoiu pentru ceea ce are de făcut municipalitatea.

Termenul de execuție ar fi de 30 de luni

Primarul Craiovei a vorbit, joi, și despre stadiul actual al acestui obiectiv de investiții. „Studiul de fezabilitate (SF) a fost făcut în iulie 2016 și mai trebuie acum doar o reactualizare a lui, pentru că au existat niște modificări cerute de ISU. După aceea, va fi scoasă la licitație proiectarea și execuția, atât a Operei Române Craiova, cât și a Colegiului «Carol I», deoarece e o clădire comună care nu poate fi separată. Proiectul prevede reabilitarea structurii de rezistență și a arhitecturii. În ceea ce privește Opera, proiectul include și toate dotările legate de funcționalitatea acestei instituții de cultură“, a precizat Genoiu. Edilul a mai menționat că valoarea lucrărilor rezultată din SF este de aproximativ 18 milioane de euro, dar că e posibil ca aceasta să mai crească după reactualizare. Termenul de execuție era de doi ani și jumătate, dar și acesta s-ar putea revizui. „Este o lucrare grea, foarte complicată, care va fi monitorizată în permanență și de către Ministerul Culturii, fiind vorba de un monument istoric de categoria A“, a conchis primarul Mihail Genoiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS