9.8 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjFosta conducere a CEO a câştigat primul război cu Fondul Proprietatea

Fosta conducere a CEO a câştigat primul război cu Fondul Proprietatea

Laurenţiu Ciurel, fost director al CEO

Laurențiu Ciurel, precum și alți directori din cadrul Complexului Energetic Oltenia au câștigat procesul cu acţionarul Fondul Proprietatea. Directorii au fost daţi în judecată de Fondul Proprietatea care are 23% din acţiunile CEO, pe motiv că au prejudiciat societatea. Şefii din minerit şi energie au fost acuzaţi că au livrat cărbune către diferiţi beneficiari, deşi cunoşteau faptul că nu vor putea recupera banii pe marfă: procesul a fost strămutat la Tribunalul Olt, de la Gorj. Magistraţii olteni au decis să le dea dreptate foştilor directori ai companiei, însă Fondul Proprietatea poate face contestaţie. „Respinge cererea formulată de reclamanta Fondul Proprietatea SA în contradictoriu cu pârâţii Complexul Energetic Oltenia SA, Nica Veronica, Pităroiu Daniel, Ogârlaci Vasile, Antonie Daniel, Motocu Marian, Medinţu Aurel, Alecu Sorin-Cristian, Petroniu Ion, Bălăşoiu Constantin, Ciurel Laurenţiu-Dan. Cu apel în 30 de zile care se va depune la Tribunalul Olt“, potrivit deciziei Tribunalului Olt.

Cărbune către firme cu probleme economice

Prejudiciul a fost estimat la 200 de milioane de lei. Fondul Proprietatea, acţionar minoritar al CE Oltenia, susţine că prejudiciul este cauzat de continuarea livrărilor de cărbune şi agent termic, fără bani, la Regia Autonomă de Activităţi Nucleare (RAAN) şi CET Oradea. Cei doi beneficiari se aflau în insolvenţă, iar şansele de a recupera banii erau reduse. Fondul Proprietatea cere daune de 2 milioane de lei unor actuali şi foşti directori. Directorii daţi în judecată sunt cei care au deţinut funcţii de conducere în perioada 1 iunie 2012 – 30 iunie 2013. Este vorba despre Laurenţiu Ciurel – director general al companiei, Veronica Nica – fost director al Diviziei Financiare, Daniel Pităroiu – fost adjunct la Divizia Financiară, Vasile Ogârlaci – fost director la Divizia Minieră, Daniel Antonie – actualul director la Divizia Minieră, Ion Petroniu – director la Strategii Dezvoltare, Marian Motocu, Sorin Alecu şi Constantin Bălăşoiu – foşti membri în Directorat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS