10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCod Portocaliu şi Galben în mai multe judeţe din ţară

Cod Portocaliu şi Galben în mai multe judeţe din ţară

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenţionare de Cod Portocaliu de intensificări susținute ale vântului, ninsoare puternic viscolită, zăpadă spulberată și vizibilitate scăzută în județele Giurgiu, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Constanța și Tulcea, valabil până astăzi la ora 20.00. În intervalul menționat, în județele Giurgiu, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Constanța și Tulcea, vor fi intensificări susținute ale vântului, cu rafale în general de 55…65 km/h și local în jur de 70 km/h, iar ninsoarea va fi puternic viscolită, zăpada spulberată și troienită și vizibilitatea va scădea sub 50 m.

S-a instituit Cod Galben de ninsori însemnate cantitativ, strat de zăpadă consistent, intensificări ale vântului, viscol, până astăzi la ora 23.00. În intervalul menționat aria ninsorilor va fi în extindere, începând din sud-vest și va cuprinde jumătatea de sud a țării. În Muntenia, Dobrogea, precum și în jumătatea sudică a Olteniei și a Moldovei ninsorile vor fi local însemnate cantitativ și se va depune strat consistent de zăpadă.
Vântul se va intensifica treptat pe parcursul nopții de marți spre miercuri (27/28 februarie) și va avea viteze de 45…55 km/h, iar miercuri (28 februarie) în sud-est rafalele vor depăși temporar 60 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând și troienind zăpada și diminuând vizibilitatea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS