17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Sancţiuni de aproape 30.000 de lei, aplicate de poliţişti într-o singură seară

Dolj: Sancţiuni de aproape 30.000 de lei, aplicate de poliţişti într-o singură seară

Efective din cadrul Serviciului Rutier Dolj – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, Biroului Rutier Craiova precum şi din cadrul formațiunilor rutiere ale polițiilor municipale și orășenești au organizat şi executat, sâmbătă seară, o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor cauzate de depăşirea limitelor legale ale vitezei de deplasare pe drumurile publice, anunţă IPJ Dolj.
La această activitate au participat peste 20 de efective de poliţie, care au aplicat 97 de sancţiuni contravenţionale, 55 dintre acestea pentru depăşirea vitezei regulamentare pe respectivele tronsoane de drum, restul de 42 de sanctiuni fiind aplicate de poliţiştii rutieri pentru constatarea unor alte abateri. Valoarea sancţiunilor contravenționale aplicate de oamenii legii a fost de 29 175 lei, a mai precizat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj. Au fost de asemenea reţinute şapte permise de conducere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS