Trei accidente pe aceeaşi stradă din Severin



Poliția Drobeta Turnu Severin a fost sesizată, ieri, prin 112, de către un participant la trafic, despre faptul că la intersecția străzilor Kiseleff cu bulevardul Tudor Vladimirescu s-a produs un accident rutier soldat cu o victimă. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Drobeta Turnu Severin, care în urma cercetărilor efectuate a constatat că un bărbat în vârstă de 42 de ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism, pe bulevardul Tudor Vladimirescu, ajuns la intersecția cu strada Kiseleff a efectuat virajul la stânga, moment în care a acroșat o persoană de sex feminin în vârstă de 66 de ani, din aceeași localitate, ce se afla în traversarea străzii pe marcajul pietonal. După evaluarea medicală și acordarea primului ajutor medical victimei – o femeie în vârstă de circa 65 de ani, care prezenta dureri toracice – aceasta a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului din Drobeta Turnu Severin.

La mai puțin de 40 de minute, alt eveniment rutier a fost sesizat pe același bulevard, unde un conducător auto, în vârstă de 54 de ani, ajuns la intersecția cu strada Mihai Eminescu a acroșat o persoană de sex feminin în vârstă de 51 de ani, din Drobeta Turnu Severin, care se afla în traversarea străzii pe marcajul pietonal. Victima prezenta plagă occipitală și suspiciune de fractură la membrul inferior stâng, ulterior aceasta fiind transportată la UPU.


Cel de-al treilea eveniment a avut loc la doar câteva minute, pe acelaşi bulevard Tudor Vladimirescu, alt pieton fiind acroșat de un alt autoturism.


Comenteaza acum

Alte stiri

24 mai 2018

Două accidente la Severin

Două accidente rutiere soldate cu trei răniţi s-au petrecut ieri la Severin. O maşină a părăsit carosabilul pe centura ocolitoare a municipiului Drobeta Turnu Severin şi s-a răsturnat într-un şanţ. În urma producerii accidentului, două persoane ...

Sumarul ediției de joi, 15 februarie 2018

Actualitate

» Profitul net al SIF Oltenia a scăzut cu 26%
» Lucrările de construcţii noi, în creştere
» Tarom caută să închirieze patru avioane, de preferat noi
» Ministrul Transporturilor cere măsuri pentru uşurarea procesului de reparare a materialului rulant al CFR Călători
» SUA: Autorul atacului armat din Florida, inculpat pentru crimă cu premeditare după ce a ucis 17 profesori și elevi
» Bulgaria pledează pentru extinderea UE spre Balcanii de Vest
» APIA: Suma totală plătită fermierilor depăşeşte două miliarde de euro
» Italia: 22 de familii evacuate după ce un crater uriaş a înghiţit mai multe maşini la Roma
» Tudorel Toader: Voi prezenta joia viitoare în Parlament raportul privind activitatea Ministerului Public, DIICOT și DNA
» DNA: Medicul Irinel Popescu – cercetat sub control judiciar pentru luare de mită
» Programul „Corvetă multifuncțională” a fost aprobat de Guvern
» MFP: O nouă extragere a Loteriei bonurilor fiscale va avea loc duminică
» Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru achiziţia rachetelor Himars şi o hotărâre pentru a construi patru corvete în România
» Prognoza meteo pentru vineri şi sâmbătă
» Fostul papă Benedict al XVI-lea suferă de o maladie a sistemului nervos
» Încă un deces din cauza gripei; numărul persoanelor decedate a ajuns la 30
» Tudorel Toader va ţine o conferinţă de presă la ora 18.00
» Elena Petraşcu a demisionat de la conducerea Poştei Române

Publireportaj

» Consiliul Județean Dolj alocă 40 la sută din buget investițiilor
» NOVARA T IMPEX, un reper important pe piața construcțiilor din Oltenia

Local

» Viceprimarul din Tâmna, incompatibil
» Anchetă a DGASPC Vâlcea în urma scandalului din centrul de plasament
» Nouă din zece adolescenţi au consumat alcool
» Marmura din Mehedinţi, folosită la construirea Casei Poporului

Dolj

» Rețetă de furat cu asistați social
» Câine ridicat abuziv de hingheri dintr-o curte
» Întreruperi energie electrică de luni
» Opoziția „latră“, bugetul Craiovei trece
» Dolj: Prins băut la volan
» Dolj: Cercetat pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat
» 45 de sancţiuni aplicate de poliţiştii de la Rutieră pe DN 56 Craiova – Băilești

Gorj

» Un fost condamnat la închisoare vrea să fie şef la poliţie
» Tată şi fiică, expoziţie comună de artă
» Protestul mămicilor a fost aprobat de primărie
» O tânără din Runcu are carte de identitate abia la 25 de ani

Sport

» Încă un derbi pentru voleibaliștii lui Pascu
» Ungureanu: Victoria este obligatorie la Voluntari
» Dumitru Barbu a revenit la „GP“ Craiova
» Tenis: Simona Halep, calificată în sferturile turneului WTA de la Doha
» Fotbal / CCA a stabilit brigada care va arbitra meciul FC Voluntari – U Craiova
» Fotbal / „Școlarii” lui Gică Barbu au învins-o pe Sport Team la București

Bani & Afaceri

» Ford a semnat cu sindicaliștii noul Contract Colectiv de Muncă

Sanatate

» Al 30-lea deces cauzat de gripă
» Plante care reduc stresul şi anxietatea

Educatie

» Colegiul „Tudor Vladimirescu“, admitere cu mai multe probe
» Masa caldă pentru elevi s-a răcit

Magazin

» Alimentația, aliat pentru un sistem imunitar eficient
» Horoscopul de weekend
» Reţeta de weekend – File de cod în crustă crocantă
» Bancul zilei

Top