„DONEAZĂ SÂNGE! De Valentine`s Day, un cadou din inimă!“

Autori


Centrul de Transfuzie Sanguină din Târgu Jiu organizează pe 14 februarie, de Sfântul Valentin, o campanie de donare de sânge. Numele campaniei este „DONEAZĂ SÂNGE! De Valentine`s Day, un cadou din inimă!“. Medicul şi asistentele medicale din cadrul Centrului aşteaptă cuplurile din municipiul Târgu Jiu să vină să doneze sânge, având în vedere criza de donatori. În ultimele luni, foarte puţine persoane se mai prezintă la centru pentru a dona sânge. Cei care totuşi o fac sunt rude care vin la solicitarea bolnavilor. Conducerea instituţiei a iniţiat diferite campanii, în speranţa că îi va convinge pe donatori. „Pentru toți cei ce doriți să sărbătoriți ziua iubirii într-un mod unic, din dragoste pentru semeni, vă așteptăm la sediul Centrului de Transfuzii Sanguine Târgu Jiu. Vă aducem la cunoștință că rezerva de sânge a CTS este din nou la cote de avarie, mai ales la AB+, viața semenilor noștri fiind pusă în pericol. Facem un apel de suflet, rugându-vă să vă alăturați echipei noastre, așa cum ați făcut-o de multe ori, dovedind că sunteți oameni pentru oameni. Avem nevoie de dumneavoastră, indiferent de grupa de sânge sau de Rh. Programul de lucru pentru donatori este zilnic, de luni până vineri, între 7.30 – 11.00 pe strada 22 decembrie 1989 (fostă 8 Mai, în spate la stomatologie)“, spun reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină din Târgu Jiu.



Comenteaza acum

Alte stiri

24 mai 2018

Vin banii pentru finalizarea lucrărilor la noul Stadion Municipal

Comisia tehnico-economică interministerială a analizat şi aprobat ieri cererea Primăriei Târgu Jiu, în vederea alocării sumei de două milioane de euro necesară pentru Stadionul Municipal. Viceprimarul din Târgu Jiu, Aurel Popescu, a declarat că ...

Sumarul ediției de miercuri, 14 februarie 2018

Actualitate

» Peste 1.900 de firme, radiate în 2017 în Olt
» ANAF nu va mai trimite plicuri, ci E-mail-uri
» Românii consumă ciocolată de aproape un miliard de euro anual
» Germania: Ministrul de Finanţe din landul Bavaria respinge extinderea zonei euro către România şi Bulgaria
» Ingrid Mocanu şi Horia Georgescu, 4 ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale
» Constanţa: O vulpe polară de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii a evadat şi a ieşit la vânătoare în oraş
» Premierul Dăncilă a anunţat că va discuta joi cu ministrul Justiţiei pe tema ultimelor informaţii apărute în spaţiul public legate de DNA
» Carmen Dan cere DNA revocarea detașării a doi polițiști menționați în scandalul înregistrărilor
» Numărul deceselor din cauza gripei a ajuns la 29
» Judecătorii Curţii Constituţionale vor avea superimunitate

Local

» Sexagenar, arestat pentru pornografie infantilă
» Fiul fostului șef al Serviciului Poliție Rutieră Olt s-a întors în puşcărie
» Trei accidente pe aceeaşi stradă din Severin
» Poliţia s-a sesizat după o bătaie într-un centru de plasament
» Accident soldat cu trei raniti la iesirea din Balș spre Craiova (VIDEO)
» Dolj: Prinşi conducând fără permis

Dolj

» „Impresie“ rămâne după gratii
» Poliția Locală Craiova, Big Brother în trafic
» 70% dintre candidaţi, nivel maxim la bac
» Craiova geme de gunoaie, Garda de Mediu „doarme“
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Cum scapi de taxe la Cadastru prin excepția „Dinel Staicu“
» Craiova: Pieton accidentat mortal pe bulevardul Decebal (GALERIE FOTO)
» Unde se duc banii din bugetul județului Dolj
» Teatrul “Colibri” Craiova prezintă trei spectacole marca ACT București, în lunile februarie, martie, aprilie
» Craiova: Tânără prinsă la furat de cosmetice

Gorj

» 30 de ani de închisoare pentru că şi-a omorât în chinuri concubina
» Mămicile anunţă protest în faţa Spitalului de Urgenţă
» Angajaţi ai Transloc, daţi afară după ce au luat bani fără să elibereze bilete
» Târg de Mărțișor în centrul oraşului
» Gorj: Poliţiştii au confiscat 70 de pâini
» Craiova: Poliţiştii locali vor fi dotaţi cu minicamere video

Vâlcea

» Vâlcea: Autobuze alimentate cu gaz natural comprimat pentru transportul public, în premieră pe ţară
» DNA a început urmărirea penală faţă de Ionel Arsene, acuzat că a cerut 5% dintr-un contract de 60 milioane de lei

Sport

» Mangia şi Gustavo vor victoria în Ilfov
» Dedu, reales preşedinte la FRH
» Campioanele Natalia Andrei și Cristieana Cojocaru, la „Elena Cuza“
» Daniel Hondor, antrenorul care face performanță în SUA
» Fotbal / Liga Europa, play-off – prima manșă
» Volei (m):Victorie facilă pentru Craiova la Timişoara
» Fotbal / CSO Filiași a depășit-o pe CS Mioveni II
» Alexandru Dedu, reales președinte al Federației Române de Handbal
» Fotbal / „Satelitul” a învins pe FCM Alexandria într-un joc amical
» Fotbal / Mircea Rednic a plecat de la Mouscron
» Tenis: Halep nu i-a dat nici o șansă Ekaterinei Makarova

Bani & Afaceri

» Se caută fonduri pentru finalizarea celui mai mare lac de acumulare din Europa Centrală şi de Est
» La cât va ajunge cursul euro în 2018

Sanatate

» Prof. univ. dr. Ileana Petrescu: „Nu dați copilului antibiotice după ureche!“

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top