5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSala Sporturilor, recepționată în curând

Sala Sporturilor, recepționată în curând

Lucrările la Sala Sporturilordin Târgu Jiu sunt aproape gata

Autorităţile din Târgu Jiu vor semna recepţia la Sala Sporturilor din Târgu Jiu pe 14 februarie. Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a discutat la Bucureşti cu şefii Companiei Naţionale de Investiţii finalizarea lucrărilor la Sala Sporturilor şi la Stadionul Municipal. Edilul din Târgu Jiu a precizat că pe 14 februarie este programată recepţia la Sala Sporturilor din municipiu. Sunt şanse ca, dacă va fi obţinută într-un timp rezonabil din partea ISU autorizaţia de securitate la incendiu, la Sala Sporturilor să fie organizat şi Campionatul Naţional de Box, nu doar Campionatul european de box Under 22, care va debuta în 24 martie. „Recepţia la Sala Sporturilor se va face săptămâna viitoare. Mai sunt câteva lucrări de final la exterior şi, dacă vor fi gata până la finalul acestei luni şi vom avea şi toate avizele necesare, atunci sunt şanse să putem organiza la începutul lunii martie şi Campionatul Naţional de Box tot în Sala Sporturilor. Dacă nu, avem pregătite două săli de rezervă, la două colegii din municipiul Târgu Jiu. Sper să nu fie nici un fel de probleme cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi să nu fie nevoie de timp pentru a face toate documentaţiile, dacă va fi cazul. Sper să nu fie vorba de aşa ceva şi să mergem fără probleme către organizarea celor două competiţii importante“, a declarat Marcel Romanescu, primarul din Târgu Jiu.
Marcel Romanescu a mai spus că la începutul acestei săptămâni la Bucureşti s-a mai întâlnit, la Asociaţia Municipiilor din România, cu ministrul finanţelor publice. S-a avut în vedere alocarea fondurilor necesare către primăriile de municipii, având în vedere reducerea bugetelor ca urmare a modificărilor aduse Codului Fiscal. „Toate bugetele au fost configurate pe anumite surse de finanţare. În urma modificărilor aduse legislaţiei fiscale au apărut anumite dezechilibre, mai ales la capitolul colectări din impozitul pe venit. Toată lumea a cerut bani pentru echilibrarea bugetelor din acest punct de vedere. În special oraşele mari, unde sunt mulţi agenţi economici, sunt afectate de această măsură şi este nevoie de sume importante pentru a completa bugetele locale. Era vorba de bani importanţi care pot fi folosiţi pentru investiţii“, a mai spus Marcel Romanescu, edilul din Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS