6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDezinfecţie după cazul de meningită din Motru

Dezinfecţie după cazul de meningită din Motru

Primăria Motru a efectuat dezinfecţia în mai multe spaţii publice

Primăria din Motru a dezinfectat mai multe spaţii publice din municipiu, în urma decesului copilului de patru ani care avea meningită. Au fost vizate grădiniţele, o creşă, Clubul Elevilor, blocul în care locuieşte familia copilului, precum şi Camera de Gardă a Spitalului Municipal din Motru. Direcţia de Sănătate Publică a pus la dispoziţie autorităţilor substanţa dezinfectantă necesară. „Primăria Motru asigură cetățenii că au fost luate, preventiv, toate măsurile care se impun în astfel de cazuri, încă de joi primarul Gigel Jianu dispunând efectuarea de proceduri specifice de dezinfecție în toate spațiile în care a fost copilul: la grădinițe, la Clubul Elevilor, la Camera de Gardă a Spitalului Municipal Motru și în scara blocului. Totodată, Direcția de Sănătate Publică a pus la dispoziția autorităților, clorom, o substanță dezinfectantă clorigenă pentru suprafețe și obiecte contaminate. Preșcolarii de la creșe și grădinițe au fost liberi vineri, pentru ca autoritățile să continue activitățile de dezinfecție, iar părinții ai căror copii au avut contact cu copilul decedat să se prezinte pentru un consult preventiv la medicul de familie, specialiștii putând recomanda tratament profilactic. De asemenea, în situația în care micuții prezintă simptome specifice, printre care febră sau dureri de cap, este necesar un consult medical“, potrivit unui comunicat al Primăriei Motru.

Nu sunt alte suspiciuni de meningită

Primarul municipiului Motru, Gigel Jianu, asigură cetățenii că situația este sub control, s-au luat toate măsurile impuse în astfel de situații, pentru a evita apariția altor cazuri. Totodată, edilul a precizat că nu se pune problema unei epidemii, este vorba despre un caz izolat, nefiind suspiciuni de meningită în alte cazuri. Medicii au exclus diagnosticul, în cazul copiilor care au fost aduși la spital, inclusiv copilul care a fost trimis la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, copilul fiind diagnosticat cu laringită.

Se aşteaptă confirmarea de la Bucureşti

Este de amintit că medicii anatomopatologi au confirmat diagnosticul de meningoencefalită, ca fiind cauza care a determinat decesul copilului de patru ani din municipiul Motru. Florin Dijmărescu, medic legist în cadrul Serviciului de Medicină Legală (SML) Gorj, a declarat că au fost prelevate probe biologice pentru ca diagnosticul să fie confirmat şi de Institutul „Cantacuzino“. „În urma necropsiei, făcute vineri, am găsit multiple erupţii peteşiale pe tegumente, şi în interior, la nivelul tuturor seroaselor, inclusiv pe pleura parietală, peritoneu, pe organele interne, cele mai accentuate fiind la nivelul epicardului. Coroborate şi cu datele clinice şi cu aspectul interior, pledează pentru meningită bacteriană sau virală (…). Am recoltat şi probe biologice din lichidul cefalorahidian şi din sânge, care vor fi trimise la Bucureşti, la Institutul «Cantacuzino» şi din organe, pentru examenul microscopic“, a declarat medicul legist Florin Dijmărescu, de la SML Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS