11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFacturile la apă, trimise prin poștă

Facturile la apă, trimise prin poștă

Compania de Apă Oltenia (CAO) extinde în acest an sistemul de livrare prin poștă a facturilor pentru craiovenii care locuiesc la case. Câteva mii de clienți din cartierele mărginașe ale orașului beneficiază deja de noul sistem, începând cu luna ianuarie 2018.
Reprezentanții CAO spun că modul de transmitere a facturii ușurează efectuarea plăților. Fiecare client al furnizorului de apă și canal își poate plăti factura la una din băncile partenere sau la cel mai apropiat magazin care deține serviciul de plăți „unu-doi“, fără să fie nevoit să ajungă la casieria operatorului. „Am început acest mod de livrare a facturilor către cetățeni, prin poștă, în urmă cu doi ani. În 2015 trimiteam 12.000 de facturi, în 2016 am trimis 15.500 de facturi, iar în 2017 am ajuns la 19.000 de facturi. Până acum, cele mai multe facturi erau livrate prin casieri proprii. Unii dintre abonați, dacă erau găsiți acasă, plăteau încasatorilor, ceilalți veneau la casieria noastră. Prin noul sistem de transmitere a facturilor, tot mai mulți craioveni au posibilitatea să-și plătească factura de apă și canal la cea mai apropiată bancă sau la centrul de plăți de la magazinul din vecinătate. Tendința este ca în câțiva ani toate facturile să fie trimise clienților noștri prin poștă sau printr-o altă societate de curierat“, a precizat Ana Bălăceanu, directoarea economică a CAO. 60% din totalul de 31.000 de abonați de la case primesc în prezent facturile prin poștă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS