21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjZeci de elevi au fost găsiţi în baruri, deşi ar fi trebuit să fie la ore

Zeci de elevi au fost găsiţi în baruri, deşi ar fi trebuit să fie la ore

Jandarmii din cadrul compartimentului Prevenirea și Combaterea Faptelor Antisociale, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Gorj și ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Gorj, au desfășurat ieri o acţiune de prevenire a delincvenței juvenile și a absenteismului școlar în municipiul Târgu Jiu. Activitatea de prevenire a vizat zona localurilor publice (baruri) din apropierea instituțiilor de învățământ. În urma verificărilor au fost depistați 41 de elevi aparținând unor instituții de învățământ din municipiul Târgu Jiu, a căror situație va fi stabilită la nivelul școlilor și colegiilor pe care aceștia le frecventează.
Totodată, lucrătorilor comerciali ai localurilor publice frecventate de elevi le-au fost prezentate prevederile legale privind interzicerea comercializării băuturilor alcoolice și a produselor din tutun către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani (minori). Acțiunile de prevenire vor continua și în perioada următoare la nivelul județului Gorj și ne propunem ca elevii să conștientizeze riscurile la care sunt expuși în situația în care părăsesc zona instituțiilor de învățământ în timpul programului școlar. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, elevii care pleacă nemotivat de la ore se pot alege cu media scăzută la purtare, în funcţie şi de deciziile pe care le vor lua consiliile profesorale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS