11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjProtecţia Copilului Gorj a cumpărat o vilă cu 130.000 de euro

Protecţia Copilului Gorj a cumpărat o vilă cu 130.000 de euro

Laurenţiu Diaconescu, directorul interimar al DGASPC Gorj

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj a cumpărat în luna decembrie a anului trecut o vilă pe strada Petreşti din Târgu Jiu pentru a o transforma în adăpost de tip familial. Imobilul a costat 590.000 de lei, după cum a declarat Laurenţiu Diaconescu, directorul interimar al DGASPC Gorj. În vila respectivă vor fi mutaţi 12 copii care vor beneficia de noul serviciu pus la dispoziţie de instituţie. Beneficiarii vor fi scoşi din centrele de tip clasic pentru a se integra într-un adăpost care va oferi condiţii mult mai bune. „Este un serviciu nou care va funcţiona în cadrul instituţiei şi am decis în luna decembrie a anului trecut să cumpărăm o casă care arată foarte bine. Este un alt tip de abordare a asistenţei acordate acestui tip de beneficiari din centrele noastre. Se doreşte asigurarea unui mediu de dezvoltare cât mai apropiat unei case de locuit, şi nu unui centru de tip clasic“, a menţionat Laurenţiu Diaconescu.

Vor să mai cumpere două case

Laurenţiu Diaconescu a mai declarat că vila are opt camere. Imobilul a fost evaluat de o comisie din cadrul instituţiei, iar fondurile au fost asigurate din bugetul Consiliului Judeţean (CJ) Gorj. Anul acesta vor mai fi cumpărate două case de tip familial din banii care vor fi alocaţi de CJ. Beneficiari vor fi copii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 18 ani, însoţiţi de 12 angajaţi din cadrul Direcţiei. Casa achiziţionată are şi curte. „Banii i-am primit de la Consiliul Judeţen Gorj. Vom mai avea anul acesta fonduri pentru încă două case pe care le vom cumpăra în Tâgu Jiu. Alţi beneficiari vor fi scoşi din centre şi vor locui în aceste case“, a mai spus Laurenţiu Diaconescu, şeful interimar al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS