17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Pistoale confiscate de la romi din Cărbuneşti, în urma unor percheziţii  

Gorj: Pistoale confiscate de la romi din Cărbuneşti, în urma unor percheziţii  

Poliţiştii gorjeni au confiscat două pistoale cu muniţia aferentă, în urma unor percheziţii domiciliare care au avut loc astăzi, la gospodăriile mai multor romi din Târgu-Cărbuneşti. Au fost organizate patru percheziţii domiciliare şi au fost depistate două arme letale cu muniţia aferentă. Cinci persoane au fost conduse la sediul poliţiei din localitate pentru audieri: „În urma continuării cercetărilor privind un conflict între mai multe persoane din orașul Târgu Cărbunești, în această dimineață polițiști din cadrul IPJ Gorj au efectuat 4 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost identificate 2 arme letale cu muniția aferentă, deținute fără documente legale. 5 persoane cu vârste cuprinse între 17 și 55 de ani, au fost conduse la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor, în cadrul unui dosar penal pentru lovire sau alte violențe, amenințare și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor“, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Scandalul a avut loc pe 19 ianuarie în piaţa agroalimentară din Cărbuneşti. Un bărbat, de 45 de ani, din localitate a fost bătut cu o bâtă şi a ajuns la spital. În dosar au fost reţinute deja două persoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS