27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjConsiliul Judeţean Gorj a alocat cu scandal bani pentru primăriile din judeţ

Consiliul Judeţean Gorj a alocat cu scandal bani pentru primăriile din judeţ

Consilierii județeni au repartizat cota defalcată din TVA

Mai mult de o treime din primăriile din Gorj nu au primit bani din partea Consiliului Judeţean. 29 de unităţi administrativ teritoriale din 70 au primit zero lei în ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Gorj. Din cele 29, jumătate sunt conduse de primari liberali, iar restul de la PSD şi ALDE. Consiliul Judeţean Gorj a alocat în această săptămână, în cadrul unei şedinţe extraordinare, cota de 20% din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale şi din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale aferentă estimărilor pentru anii 2019, 2020 și 2021. Au mai fost alocate sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumurile judeţene şi comunale pe anul 2018 şi estimări pe anii 2019-2021. Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a declarat că suma repartizată nu a fost una mare, dar că au fost avute în vedere câteva criterii la alocarea fondurilor către primării. „Este vorba de suma de 9,1 milioane de lei, iar criteriile sunt: arieratele, cofinanţarea unor proiecte cu finanţare naţională sau europeană şi achitarea împrumuturilor. În prezent, cele mai mari arierate le au Primăriile Stăneşti şi Roşia de Amaradia. Va exista o rectificare de buget în luna iunie şi vor mai veni bani. Toate primăriile au asiguraţi banii privind funcţionarea şi cred că nu vor fi probleme din acest punct de vedere“, a declarat Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj şi vicepreşedinte al PSD Gorj.

14 primării de la PNL nu au primit bani

Potrivit unui comunicat de presă al grupului consilierilor judeţeni ai PNL, PSD a împărţit pe criterii de apartenență politică fondurile. „Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, a împărțit după bunul plac sumele defalcate din TVA, criteriul apartenenței politice fiind singurul în baza cărora pesediștii din fruntea județului împart sumele către primării. În cadrul ședinței extraordinare de consiliu județean, 14 primării liberale, din cele 21, nu au primit nici un leu din cotele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale. Din totalul de 91 de miliarde de lei vechi, doar 17 miliarde au revenit unor primării PNL, în condițiile în care, cele două municipii din județul Gorj au primari liberali, iar mai mult de jumătate din cetățenii acestui județ locuiesc în comune sau orașe administrate de primari PNL. Cosmin Popescu a dat 0 lei municipiului Motru și doar 400.000 de lei municipiului reședință de județ, cu 100.000 de lei mai puțin decât localității Târgu Cărbunești, oraș de aproximativ zece ori mai mic decât Târgu Jiu, dar cu primar PSD. Astfel, din totalul de 9.101 lei, primăriile PNL au primit bani, după cum urmează: 1. municipiul Târgu Jiu – 400.000 lei; 2. municipiul Motru – 0 lei; 3. orașul Bumbești-Jiu – 125.000 lei; 4. orașul Novaci – 0 lei; 5. comuna Alimpești – 0 lei;
6. comuna Arcani -300.000 lei; 7. comuna Bălești – 0 lei; 8. comuna Berlești – 0 lei; 9. comuna Bâlteni – 0 lei; 10. comuna Bolboși – 0 lei; 11. comuna Ciuperceni – 0 lei; 12. comuna Câlnic – 0 lei; 13. comuna Crasna – 0 lei; 14. comuna Dănești – 0 lei; 15. comuna Fărcășești – 0 lei; 16. cmuna Padeș – 0 lei; 17. comuna Prigoria – 0 lei; 18. comuna Roșia de Amaradia – 250.000 lei; 19. comuna Stănești – 300.000 lei; 20. comuna Turcinești – 200.000 lei; 21. comuna Vladimir – 150.000 lei“, potrivit unui comunicat de presă transmis de Grupul consilierilor judeţeni ai PNL Gorj.

Edilul din Motru e dezamăgit

Edilul din Motru, Gigel Jianu, s-a declarat dezamăgit de faptul că al doilea municipiu din Gorj nu a primit vreun leu din partea Consiliului Judeţean Gorj, deşi avea nevoie urgentă de foduri pentru cofinanţarea unor proiecte. „Domnilor, mi-aș dori să pot să fac abstracție de apartenența dumneavoastră la PSD și să discutăm despre o administrație serioasă și despre proiecte, însă, se pare că pentru dumneavoastră contează mai mult politica și PSD, decât cetățenii acestui județ. Ca atare, mă văd nevoit să vă abordez, nu așa cum mi-aș fi dorit, ca pe șeful Consiliului Județean, care are ca prioritate fiecare unitate administrativ-teritorială a acestui județ, ci ca pe o unealtă prin care șefii PSD pedepsesc cetățenii care au alte opțiuni politice și alte viziuni despre dezvoltare și despre viitor. Domnule președinte PSD al Consiliului Județean nu vreau să cred că dumneavoastră considerați că cetățenii municipiului Motru sunt vinovați pentru că există și de aceea îi lăsați să moară-n sărăcie, acordând municipiului Motru din cotele de echilibrare a bugetelor locale 0 lei!“, potrivit lui Gigel Jianu.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS