6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPoveşti de viaţă din căminul de bătrâni: „Când îţi iubeşti familia nu prea ai cum să ai regrete“

Poveşti de viaţă din căminul de bătrâni: „Când îţi iubeşti familia nu prea ai cum să ai regrete“

Ion Grigorescu este un fost profesor de fizică şi chimie, care va împlini, pe 24 ianuarie, 74 de ani într-un cămin de bătrâni. Zeci de ani s-a dedicat elevilor, i-a învăţat tainele celor două materii, însă bătrâneţea l-a determinat să se despartă de toate bucuriile vieţii sale. Acum a ajuns într-un cămin de bătrâni, unde în fiecare zi nu face altceva decât să îşi amintească de momentele preţioase pe care le-a avut alături de familie şi de elevii săi. „Sunt la cămin pentru că acasă, la Gângiova, nu mai puteam să am grijă singur de mine. Cu toate că am şi copilul, şi sora în Craiova, am luat decizia, până la urmă, să vin la cămin pentru că nu vreau să încurc pe nimeni. Sunt aici de aproximativ cinci luni. După ce mi-a murit soţia, băiatul meu mi-a spus că nu pot să mai stau singur acasă şi m-a luat la el, la Craiova. Acolo am stat un an. După aceea m-a luat la ea sora mea, că rămăsese şi ea singură. Apoi am ajuns la concluzia că nu pot să rămân la niciunul dintre ei şi că e mai bine să fiu într-un al treilea loc, adică aici. Mă simt destul de bine de când am venit, dar mi-ar plăcea să fie mai multe persoane cu care să pot să vorbesc“, şi-a început povestea Ion Grigorescu.
Când se gândeşte la casa în care a locuit atâta amar de vreme şi la prietenii de-o viaţă, izbucneşte în plâns. „Aveam mulţi prieteni acasă, aveam cu cine să vorbesc tot timpul. Mă duceam la plimbare, la pescuit şi la vânătoare. Eram mai tânăr şi mai bun de picioare. Dar acum mi s-au îngreunat picioarele, nu aş mai putea să fac ce făceam înainte. Tocmai problemele de sănătate şi singurătatea m-au făcut să plec de la casa mea. Mi-e dor de prietenii mei“, a continuat bătrânul.

Ion Grigorescu a fost zeci de ani profesor

„Cele mai mari satisfacţii le-am avut atunci când copiii de la școală au ajuns cineva în viață“

Ion Grigorescu a fost toată viaţa profesor de fizică şi chimie. Recunoaşte că nu şi-a dorit să urmeze această meserie, însă viaţa l-a purtat către acest drum. „Pot să spun că a fost o întâmplare că am devenit profesor. Eu îmi doream să devin inginer. Am dat examen de admitere la Facultatea de Mecanică din Timişoara, însă, din cauza unei întâmplări nefericite, am dat de un profesor care nu auzea cu urechea stângă, iar eu eram în stânga lui. Am scris pe ciornă tot ce aveam de spus, am răspuns, dar el m-a certat că de ce nu am scris pe tablă, s-a enervat şi m-a picat. Apoi am intrat la Universitatea de Fizică şi Chimie Bucureşti. Aşa am ajuns profesor. Prima dată am predat la Cerăt, aproximativ patru ani, apoi m-am căsătorit cu soţia mea, care era din Gângiova. M-am mutat ca profesor în Valea Stanciului, iar după aceea a apărut un post în satul Comoşteni, din comuna Gângiova. Odată ce mă căsătorisem, nu am mai plecat de acolo. Nu pot să spun că am iubit meseria mea de la început, însă pe măsură ce am avut de-a face cu copiii a început să îmi placă. Cele mai mari satisfacţii le-am avut atunci când copiii de la şcoală au ajuns cineva în viaţă, s-au realizat“, a spus bătrânul. Fără îndoială meseria de profesor a devenit plăcută prin intermediul copiilor care au crescut sub ochii dascălului. Acum, când vorbeşte despre copii plânge, iar cuvintele i se îneacă în lacrimi. Tare şi-ar dori să mai petreacă măcar o oră într-o sală de clasă. „Mi-a rămas în minte un elev din Comoşteni, Andreescu îl chema. Era foarte deştept. Reuşise să se angajeze la un abator de pe lângă Cerăt, iar întâmplarea a făcut să întâlnească un cetăţean italian. Acesta i-a dat nişte probe de lucru, iar când a văzut ce poate să facă, l-a luat imediat cu el în Italia. De asemenea, aici, la cămin, am întâlnit două foste eleve ale mele. Ele vin pe la mine, mă ajută şi mă întreabă dacă am nevoie de ceva, sunt foarte săritoare“, a adăugat Ion Grigorescu.

„Este foarte importantă iubirea“

De departe cel mai dureros moment pe care l-a trăit fostul profesor a fost pierderea soţiei. Acum îşi alină tristeţea gândindu-se la băiatul său, care îl vizitează în fiecare săptămână. Nu are regrete, însă uneori se gândeşte că poate ar fi putut face mai multe lucruri bune. „Când ai 30 de ani nu te gândeşti cum o să fie la bătrâneţe. Când ajungi la o vârstă înaintată vezi că încep problemele de sănătate şi că nu mai poţi face nimic. Eu îi sfătuiesc pe tineri să asculte de părinţi şi de profesori, în cazul în care aceştia merită ascultaţi, şi să nu intre în anumite grupuri care îi influenţează negativ. În orice caz, dacă ai o viaţă bună şi îţi iubeşti soţia şi copiii nu prea ai cum să ai regrete. Este foarte importantă iubirea“, a mai spus bătrânul. Domnul Grigorescu îşi aminteşte adesea de vremea în care era tânăr şi spune că acum timpurile s-au schimbat mult. „Ceea ce se întâmplă azi în rândul tinerilor este total nelalocul lui. Ei se gândesc la droguri şi la petreceri care se termină tragic la un moment dat, pentru unii dintre ei. În urmă cu mai mulţi ani, erau mai ascultători copiii. În orice caz, schimbarea este radicală. Nu pentru toţi copiii pentru că există şi unii care au grijă la ceea ce fac“, a mai spus acesta.
Bătrânul se bucură de orice moment şi simte întotdeauna nevoia de compania unei persoane. „Când a fost ziua căminului am avut o petrecere. M-am bucurat că am ieşit, cei care am putut, în curte. Cei mai bătrâni ca mine au format grupul lor, iar cei de vârsta mea, alt grup. Am vorbit şi ne-am simţit bine, a fost foarte frumos. Pentru cele ce urmează îmi doresc să trăiesc cât mai mult, să îmi văd copilul bine şi să aibă tot ce îşi doreşte alături de familia lui, iar cei pe care îi cunosc să aibă o viaţă cât mai bună“, a încheiat bărbatul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS