21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAdrian Popa, directorul Direcției Agricole Dolj: „În 2018 vom face pasul hotărâtor spre normalitate“

Adrian Popa, directorul Direcției Agricole Dolj: „În 2018 vom face pasul hotărâtor spre normalitate“

Lipsa centrelor de colectare a produselor legumicultorilor, vânzarea masivă a terenurilor, precum și faptul că fermierii nu sunt organizați sunt doar câteva dintre problemele din agricultura doljeană. În 2017, mulți dintre fermieri și-au muncit pământul cu sudoarea frunții și au sfârșit prin a-și lăsa recoltele pe câmp pentru că nu le mai voia nimeni. Tot 2017 ne-a adus în prim-plan la nivel național prin locul pe care l-am ocupat la vânzarea terenurilor, cu cele 5.000 de hectare tranzacționate. Specialiștii Direcției Agricole Dolj susțin că se fac demersuri ca aceste lucruri să se schimbe. Înființarea centrelor de colectare și a cooperativelor sau grupurilor de producători, precum și modificarea legii care reglementează vânzarea terenurilor ar schimba soarta agriculturii în anul 2018.

„Muncim, producem, dar nu avem unde să ne vindem marfa!“. Sunt cuvintele pe care le-am auzit la toate întâlnirile cu fermierii din Oltenia, indiferent de județ. Fie că erau producători de legume sau fructe, ori crescători de animale, cu toții spuneau că problema de care se lovesc mereu este lipsa pieței de desfacere. Acest minus al agriculturii a fost identificat și de specialiștii din domeniu, care spun că Doljul ar putea asigura între 8 și 12 la sută din producția de legume a țării dacă am depozita și valorifica tot ceea ce producem. „Oamenii au potențial, tehnică de lucru, dar nu au desfacere și în anul 2018 vom face pasul hotărâtor spre ceea ce înseamnă normalitate. Doljul este prins într-un program-pilot ca în anul 2018 Ministerul Agriculturii să construiască aici centre de preluare a legumelor și fructelor și un depozit pentru aceste produse. Este singura modalitate prin care producătorii își pot desface marfa în marile lanțuri de magazine. Noi nu avem centre de preluare a legumelor și fructelor pe raza județului Dolj. Există câteva încercări ale unor privați, există spații de depozitare, dar un centru de preluare înseamnă mult, înseamnă verificarea calității mărfii, sortare, iar statul va construi aceste centre pe raza județului, care vor fi manageriate de grupuri de producători și cooperative“, a spus Adrian Popa, directorul Direcției Agricole Dolj.

„Piața și viața îi vor obliga pe fermieri să se asocieze“

Pentru a avea producție și pentru a pătrunde în marile lanțuri de magazine, fermierii trebuie să fie organizați. Reprezentanții Direcției Agricole Dolj au mers în marile bazine legumicole – Dăbuleni, Poiana Mare, Desa, Moţăţei, Ciuperceni, Işalniţa, Almăj – pentru a-i conștientiza pe fermieri de importanţa asocierii în cooperative, cu atât mai mult cu cât de formarea acestor grupuri de producători depinde și amplasarea centrelor de colectare. „Ca să produci o cantitate care să satisfacă lanțurile de magazine și să mergi și pe export trebuie să fii organizat, iar fermierii trebuie să se unească. La fel stau lucrurile în toată lumea civilizată. Astfel, au o protecție solidă în ceea ce privește desfacerea, dar și prețul de desfacere a mărfii. Am fost în toamnă în zona Teasc și Mârşani și am văzut zeci de hectare de varză rămase pe câmp. Dacă fermierii erau uniți și existau aceste grupuri de producători, primeau banii pe marfa nefolosită. Piața și viața îi vor obliga să se asocieze. (…) Producătorii nu pot să se ocupe și de vânzare, și de producție, și de transport. Este exclus! Ei trebuie să facă producție, iar cei care se ocupă de desfacerea produselor trebuie să fie alții. Automat, crearea de centre şi înfiinţarea de cooperative ar elimina și samsarii“, a spus directorul Direcției Agricole Dolj.
În prezent, la nivelul județului există două cooperative aflate în stadiul de pregătire a documentației. Este vorba de cooperativa agricolă horticolă Călărași și Cooperativă Horticolă Desa. „Cooperative mai sunt, dar sunt formate cu statute așa cum existau la vremea respectivă. Acum există o fereastră a legii pe care noi trebuie să o speculăm: dacă oamenii înființează cooperativă acum, cinci ani sunt scutiți de foarte multe taxe și impozite. Deci, dacă au cooperativă înființată în urmă cu mai mulți ani nu pot beneficia de această oportunitate pe care a dat-o legiuitorul“, a spus Adrian Popa.

„Ne dăm terenurile degeaba“

Dacă în legumicultură, problemele țin de lipsa pieței de desfacere și de faptul că fermierii nu sunt organizaţi, în cultura mare, vânzarea terenurilor este un fenomen care a luat amploare în ultimul timp. Peste 50.000 de hectare de pământ s-au tranzacţionat în județul nostru de când a început să se aplice Legea nr. 17/2014, care reglementează vânzarea terenurilor agricole. În 2017, în Dolj s-au vândut peste 5.000 de hectare, ceea ce a plasat judeţul nostru pe locul doi în ţară, după Timiş. Preţurile la care se tranzacţionează diferă în funcție de zonă, pământurile din Câmpia Băileştiului fiind mai scumpe. Chiar și așa, ne vindem terenurile cu prețuri mult mai mici decât cele de pe piața europeană. „Prețurile variază între zona de sud și cea de nord, dar sunt mult mai mici decât cele din piața europeană. Ne dăm terenurile degeaba. Un hectar de teren în zona Băilești nu ar trebui să fie mai puțin de 5.000 – 6.000 de euro, și se vinde cu 1.000 – 2.000 de euro. În Europa sunt zone unde un hectar este 40.000 – 50.000 de euro și nu sunt atât de productive ca ale noastre. Toată Câmpia Dunării este un cernoziom de calitate fantastică, ușor de lucrat. Calitățile solului nostru sunt recunoscute în toată lumea, mai puțin noi le apreciem“, a adăugat Adrian Popa.
Autoritățile centrale susțin că lucrează la schimbarea legislației, iar de anul viitor am putea avea reguli mai restrictive la vânzarea terenurilor agricole.
Schimbarea legislației în ceea ce priveşte vânzarea terenurilor, crearea de centre de depozitare a legumelor şi fructelor, precum şi formarea de cooperate agricole ar putea schimba soarta agriculturii în anul 2018. Hotărâtor poate fi însă şi aportul tinerilor în acest sector. „Tinerii sunt singurii care vor schimba ceva și vor ajunge acolo unde ne dorim noi să ajungem. Trebuie să avem grijă de ei, să fie bine instruiți și sănătoși și să le mai dăm drumul să plece. Învățământul, sănătatea și agricultura sunt factorii care ne pot ajuta ca schimbul de mâine să fie așa cum ne dorim fiecare. (…) Dacă 2017 a fost mai bun decât 2016, sperăm că 2018 ne va duce pe drumul pe care trebuia să o apucăm de mult“, a încheiat Adrian Popa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS