20.9 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalLucrări pe bulevardul Porţile de Fier

Lucrări pe bulevardul Porţile de Fier

Lucrările la bulevardul Porţile de Fier din Drobeta Turnu Severin vor fi finalizate în vara acestui an, deoarece se lucrează în ritm alert. Constructorii au reluat în această săptămână asfaltările pe acest tronson de drum care duce către una dintre cele mai importante zone industriale din oraș. Lucrările se întind pe o lungime de 2,8 kilometri și pornesc din zona Parcului Rozelor, din apropierea căii ferate, și ajung până la intersecția cu Calea Timișoarei. Proiectul prevede modernizarea bulevardului începând cu infrastructura, asigurarea scurgerii apelor pluviale, conturarea carosabilului, executarea de trotuare pietonale, trecere la nivel cu calea ferată și suprastructură cu două straturi de mixtură asfaltică. În plus de asta, se vor executa amenajări exterioare, inclusiv plantări de copaci și realizarea unor spații verzi, potrivit primarului municipiului Marius Screciu.
Sunt discuții şi pentru realizarea unei parcări în zona fabricii de anvelope gigant. „Avem o hotărâre de consiliu local prin care orice investitor care creează cel puțin 20 de locuri de muncă are posibilitatea să obțină teren din partea primăriei fără licitație publică. Așa că, după finalizarea acestei investiții aici, am convingerea că zona se va dezvolta mult mai bine din punct de vedere industrial“, a precizat Marius Screciu, primarul Severinului, citat de descoperamehedinti.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS