8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalȘase răniți pe șoselele din Olt

Șase răniți pe șoselele din Olt

Șase persoane au fost rănite ieri în urma unor accidente rutiere produse pe șoselele din județul Olt. Unul dintre acestea, soldat cu doi răniți, a avut loc în jurul prânzului în localitatea Caracal. Un bărbat de 47 de ani, din Caracal, a virat la stânga într-o intersecție și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un tânăr de 19 ani, care încerca să-l depășească. În urma impactului, cele două mașini au ricoșat în alt autoturism, care era parcat. Șoferul de 47 de ani a fost transportat cu traumatism craniocerebral sever la Craiova. Al doilea şofer a fost rănit uşor, având un hematom la mâna stângă. Alte două autoturisme în care se aflau patru persoane au fost implicate în cursul zilei de ieri într-un alt accident rutier, pe raza localității Strejești.


La fața locului a fost trimis un echipaj al SMURD Slatina, care a preluat răniții (doi bărbați și două femei) și i-a transportat la UPU Slatina. Un pasager de 31 de ani, din Craiova, se pare că s-a ales cu o fractură la umărul stâng. Celelalte persoane au traumatisme minore, la mână, torace și cap.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS