9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMuzeul Regiunii Porţile de Fier îşi deschide filială la Orşova

Muzeul Regiunii Porţile de Fier îşi deschide filială la Orşova

Muzeul Regiunii Porțile de Fier de la Orșova

În Orşova se va deschide vineri, 29 decembrie, la ora 13.00, secţia externă a Muzeului Regiunii Porţile de Fier, la iniţiativa Doiniţei Chircu, fostul candidat la primăria municipiului de două ori.
Propunerea consilierului Doiniţa Chircu, de a deschide un muzeu în Orşova, a fost susţinută de ceilalţi consilieri locali care au şi alocat un spaţiu unde va funcţiona noua secţie culturală (la Taxe şi Impozite). Aşadar, la doi ani de la inițierea tuturor demersurilor, proiectul Doiniţei Chircu s-a concretizat.
Noul spațiu amenajat cuprinde trei registre expoziționale cu tematica: științele naturii, istorie-arheologie și etnografie, specifice zonei şi vine în întâmpinarea orşovenilor, dar şi a turiştilor care vor vizita Orşova, zona fiind într-o continuă dezvoltare turistică. Era necesară includerea Orşovei în circuitul turistic naţional şi asta deoarece oraşul se bucură de o istorie cu totul deosebită: vechea cetate romană Dierna și fostul paradis Ada Kaleh.
„Îi invităm pe cei care vor trece pragul secției externe a Muzeului Regiunii Porțile de Fier de la Orșova să cunoască mai bine ceea ce a însemnat istoricul acestei zone și ne referim la Clisura Dunării, la municipiul Orșova și continuăm pe firul apei la fosta insulă Ada Kaleh, până vom ajunge la complexul hidroenergetic și de navigație, Porțile de Fier I. Ideea este aceea a sacrificiului. Întreaga zonă și, în primul rând, municipiul Orșova și insula Ada Kaleh au însemnat sacrificii supreme pentru a se naște un produs al istoriei moderne, un edificiu industrial care aduce beneficii economice României, și nu numai. Toți cei care vizitează Orșova, și numai ei, trebuie să știe că orșovenii a trebuit să accepte o situație impusă care le-a schimbat viața și nu avem voie să uităm acest lucru“, a declarat Doiniţa Chircu, potrivit news-mehedinti.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS