10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljEnergia electrică din Oltenia, cea mai scumpă din ţară

Energia electrică din Oltenia, cea mai scumpă din ţară

Fiecare furnizor de ultimă instanță trebuie să livreze consumatorilor casnici din județele arondate, care nu și-au schimbat contractele de furnizare, energie electrică la tarifele reglementate de ANRE

Consumatorii casnici din Oltenia care rămân cu contractele de energie electrică la furnizorul care figurează în serviciul universal și nu trec la piața concurențială vor plăti, de la 1 ianuarie 2018, cea mai scumpă energie electrică din țară, conform tarifelor CPC reglementate de ANRE. Noile tarife aprobate sunt valabile în primul semestru din anul 2018. Iată cât vor plăti oltenii pentru energia consumată, față de restul locuitorilor țării. Energie mai ieftină există la furnizorii alternativi.

Persoanele fizice care nu și-au schimbat furnizorul de energie electrică și nu au trecut la piața concurențială vor plăti, de la 1 ianuarie 2018, tarife la energia electrică în funcție de ceea ce a reglementat Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Pe ansamblu, se observă că tarifele reglementate, care se vor aplica de la 1 ianuarie 2018 până la sfârșitul lunii iunie, sunt, în medie, cu 0,34% mai mici decât anul acesta. Doar în Oltenia va crește prețul energiei, după cum explicăm mai jos. ANRE a adoptat avizele de la numărul 39 la numărul 43 din 20 decembrie 2017, prin care avizează tarifele de CPC (componentă piață concurențială) care se vor regăsi pe facturile celor patru mari furnizori de ultimă instanță care activează pe piața din România: Enel Energie, E.ON Energie, CEZ Vânzare și Electrica Furnizare.
La ora actuală, 10% din energia electrică pe care o consumă persoanele fizice (consumatorii casnici) este facturată la tarifele fixe din piața reglementată. În Oltenia, energia efectivă activă costă 0,3119 lei/kWh. Iar 90% din factura la energie se calculează la tarifele CPC aprobate de ANRE pentru partea a doua a anului 2017, respectiv de 0,4978 lei pe kWh.
De la anul se liberalizează piața energiei și va dispărea acea componentă de energie activă care are acum prețuri fixe, facturile fiind emise de furnizori la nivelul tarifelor CPC aprobate de ANRE pentru primele șase luni din anul 2018.

Cât va costa energia electrică în fiecare zonă a țării

Oltenii vor plăti energia electrică cea mai scumpă din țară și la tarife ușor mai mari decât acum. Conform Avizului ANRE nr. 40/20.12.2017, în zona de sud a țării, furnizorul CEZ va practica tarife de CPC după cum urmează: „Art. 3. – (1) Se avizează preţul pentru energia electrică activă denumit «tarif CPC», pentru CEZ Vânzare SA, la joasă tensiune (tensiune mai mică sau egală cu 1 kV), în valoare de 0,4998 lei/kWh, exclusiv TVA“. Tariful respectiv este valabil pentru județele Olteniei (Vâlcea, Dolj, Gorj, Olt și Mehedinţi), precum și în județele Argeş și Teleorman, unde compania CEZ are arie de acoperire. Analizând celelalte avize date de ANRE, în Oltenia va fi cea mai scumpă energie electrică din țară, cu toate că această zonă se înscrie pe lista marilor producători de energie electrică, atât prin Hidrocentrala Porțile de Fier I, cât și prin Complexul Energetic Oltenia, la care se adaugă producția de energie realizată cu ajutorul parcurilor de panouri fotovoltaice din zonă.
Astfel, cel mai mic preț reglementat de ANRE la energia din țară este tariful stabilit pentru Enel Energie Muntenia, care acționează în București, Ilfov și Giurgiu, de 0,4508 lei/kWh. În Banat și alte județe (Arad, Timiș, Hunedoara și Caraș-Severin), tariful CPC reglementat pentru Enel Energie va fi de 0,4785 lei/kWh.
În Moldova (în județele Iaşi, Bacău, Vaslui, Neamţ, Botoşani, Suceava), consumatorii casnici care nu și-au schimbat furnizorul de ultimă instanță și au contractele, în continuare, la E.ON Energie România vor suporta un tarif de 0,4975 lei/kWh de la 1 ianuarie 2018.
În Dobrogea, în judeţele Tulcea, Constanţa, Ialomiţa și Călăraşi tariful ce va putea fi prestat de Enel Energie și avizat de ANRE, pentru primul semestru al anului viitor, este de 0,4877 lei/kWh.
Și în Transilvania sunt tarife diferențiate. În județele Cluj, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Satu Mare, Maramureş tariful de furnizare a energiei electrice de către Electrica Energie SA va fi de 0,4710 lei/kWh. De asemenea, în județele Braşov, Harghita, Covasna, Mureş, Sibiu și Alba tariful va fi de 0,4711 lei/kWh.
În ultimul rând, în judeţele Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Vrancea și Galaţi tariful avizat pentru Electrica Furnizare SA este de de 0,4738 lei/kWh.
ANRE a anunțat că furnizorii ceruseră tarife cu 10% mai mari decât cele din prezent, motivând costuri mai mari cu achiziționarea de energie de pe piață.

Furnizorul de energie poate fi schimbat oricând

La ora actuală, în fiecare regiune a țării există alți furnizori de energie, care au preluat din clienții celor patru mari furnizori de energie de ultimă instanță. Tarifele ar putea avea legătură cu concurența din acest domeniu, în funcție de numărul și de puterea furnizorilor din fiecare regiune. Conform listelor cu furnizori existente pe site-ul ANRE, în Oltenia sunt doar 14 furnizori de energie autorizați. În același timp, în alte regiuni, cum ar fi în Transilvania, există 41 de furnizori alternativi.
Și în Oltenia, ofertele furnizorilor alternativi sunt variate. Tarifele practicate la energia electrică sunt cu sume între 10% și 23% mai mici decât cele practicate în sistemul reglementat. Numai că noile contracte care se încheie de noii furnizori apăruți pe piață sunt valabile unul sau maximum doi ani, iar după această perioadă prețul la care se furnizează energia electrică se va schimba, în funcție de prețurile pieței și de politica fiecărui furnizor în parte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS