5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFord a bătut palma cu angajații

Ford a bătut palma cu angajații

După negocieri sindicale care au încins la maximum spiritele în rândul angajaților din uzina Ford de la Craiova, sindicaliștii și conducerea producătorului auto s-au înțeles în privința semnării CCM. În contextul transferului de contribuții de la angajator la angajat, în cele din urmă, compania a anunțat că le va crește salariul brut, astfel încât să nu le fie afectat netul.

Sindicaliștii și conducerea Ford au căzut de acord, ieri, asupra formei finale a Contractului Colectiv de Muncă (CCM) după negocieri tensionate în ultimele două săptămâni, care s-au lăsat cu urmări de ambele părți. Săptămâna trecută, în mass-media a apărut informația că Ford ar condiționa angajații să accepte o ofertă salarială mai slabă, dacă vor ca firma să le transfere contribuțiile de la angajator la angajat fără „penalizări“ la retribuțiile nete. „Decizia companiei este de a transfera contribuțiile de la angajator la angajat în salariul de bază, numai în cazul în care compania și sindicatul vor avea un acord pe doi ani în vigoare la sfârșitul lunii decembrie 2017. Transferul contribuțiilor de la angajator la angajat nu este o obligație pentru companie, deoarece aceasta nu este prevăzută în ordonanța emisă de guvern. (…) Dacă nu putem încheia CCM-ul și să asigurăm aceste elemente de îmbunătățire, atunci oferta noastră alternativă va fi drastic mai mică, iar transferul impozitelor de la angajator la angajat nu va fi pus în aplicare“, se arată în documentul transmis de conducerea Ford angajaților și semnat de președintele companiei, John Oldham.
Ieri, cele două părți s-au înțeles, iar compania a acceptat să le majoreze salariile brute, pentru a efectua transferul de contribuții cerut de legislația fiscală românească.

Ford confirmă că le majorează salariile brute, în contextul transferului de contribuții

Compania a confirmat faptul că s-au încheiat negocierile privind CCM și că angajaților le va crește salariul brut, astfel încât să nu li se diminueze retribuțiile nete, ca urmare a legislației fiscale ce prevede transferul de contribuții de la angajator la angajat.
„Ne bucurăm să anunțăm că Ford România a finalizat cu succes negocierile cu sindicatele noastre cu privire la Contractul Colectiv de Muncă valabil pentru 2018 și 2019. În ceea ce privește trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat, pe fondul celor mai recente modificări legislative, putem confirma faptul că am identificat soluțiile adecvate și echilibrate totodată pentru toți angajații noștri și că vom implementa toate măsurile necesare pentru a crește salariul brut al tuturor angajaților noștri, astfel încât, de la 1 ianuarie 2018, salariile nete ale angajaților să nu fie afectate“, a informat purtătorul de cuvânt al Ford, Ana Timiș.

Ce au mai câștigat angajații Ford

Conform Buletinului de informare nr. 345 al Sindicatului Ford Automobile Craiova (care este sindicatul reprezentativ din Ford), transmis ieri angajaților, din 2018 salariații vor avea lefurile majorate cu 300 de lei (cel mai probabil salariile brute -n.r.), diferențiat doar ca timp. Astfel, de la 1 ianuarie cresc cu 300 de lei salariile noilor angajați operatori de bandă, pentru personalul non-TESA creșterea intervine de la 1 iunie 2018, iar pentru personalul TESA creșterea salarială este condiționată de alte criterii interne ale Ford. Valoarea tichetelor de masă va fi de 15 lei, față de 13,5 lei, cât era până acum. Primele de 8-9 martie, de Paște, de vacanță și de Crăciun „vor fi indexate cu procentul contribuțiilor, astfel încât valoarea netă a lor să nu fie afectată“. Sporul de bandă va rămâne la 349 de lei, ca și până acum.
Din 2019, se propune o creștere de 300 de lei la salariu, aproximativ în aceleași condiții ca în 2018.

Negocierile CCM au continuat, dar noul lider sindical a fost suspendat

În ultimele zile, tensiunile sindicale s-au precipitat, astfel că noul lider de sindicat ales în urmă cu nici două luni, Maria Manea, a fost suspendată de propriul sindicat timp de 30 de zile, chiar pe perioada negocierilor CCM. Salariații i-au imputat femeii că ar fi trimis informările sindicale către angajați chiar de pe adresa de e-mail de la Resurse Umane, acuzând-o în spațiul public pe noua lideră că este complice cu conducerea companiei. Ea s-a disculpat ulterior, justificânu-și acțiunile de a trimite e-mail-uri de pe adresa departamentului de Resurse Umane pentru că nu a știut cum să le trimită altfel.
Negocierile CCM între Comisia de negociere și Ford au continuat chiar și cu liderul sindical suspendat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS