16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPeste 7.000 de turiști la Rânca în minivacanţa de Ziua Naţională

Peste 7.000 de turiști la Rânca în minivacanţa de Ziua Naţională

S-a deschis sezonul de schi la Rânca

Peste 7.000 de turişti s-au aflat în minivacanţa de Ziua Naţională în staţiunea montană Rânca, din judeţul Gorj. A nins aproape zilnic, iar cabanierii şi proprietarii de cabane şi pensiuni au ştiut că vor avea parte de mulţi turişti. Ca urmare a ninsorilor şi a temperaturilor scăzute, s-a depus un strat consistent de zăpadă, astfel încât pârtia din centrul staţiunii montane a funcţionat pentru prima dată în acest sezon de iarnă. Administratorii pârtiei au folosit inclusiv tunurile de zăpadă, pentru ca aceasta să se prezinte în condiţii cât mai bune pentru turiştii care şi-au pus schiurile. De asemenea, pârtia a fost plină de copii, veniţi alături de părinţi să se bucure de deschiderea sezonului de iarnă în stațiune.

Salvamontiştii, pe pârtie

Salvamontiştii gorjeni susţin că numărul de turişti a fost peste aşteptări. Au venit familii din aproape toată Oltenia, dar şi din alte localităţi ale ţării, inclusiv din Bucureşti. Stratul de zăpadă de la Rânca măsura ieri aproape 50 de centimetri, iar pe pârtie se schia fără probleme. Au funcţionat toată ziua instalaţiile de teleschi. De asemenea, se lucra şi la amenajarea pârtiei de la intrarea în zona Rânca, respectiv M 5. Echipajele Salvamont Gorj de la Baza din Rânca s-au aflat la datorie în minivacanţa de Ziua Naţională şi au intervenit vineri şi sâmbătă de şase ori pe pârtia principală. „Am avut şase cazuri până sâmbătă seară. Patru dintre cei accidentaţi pe pârtie au fost redirecţionaţi către spitale pentru control de specialitate. A fost vorba de fracturi şi entorse. Temperaturile sunt bune, stratul de zăpadă arată bine şi pârtia principală a fost ajutată cu tunurile de zăpadă“, a declarat Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Public al Salvamont Gorj.

Sezonul de schi s-a deschis mai devreme în acest an

Sabin Cornoiu a precizat că la Rânca va fi asigurată permanenţa cu patru angajaţi în timpul săptămânii şi cu 6-12 în weekenduri, în funcţie de numărul de pârtii care vor fi deschise. „Vom lucra cu patru salvamontişti permanent în timpul săptămânii şi cu 6-12 pe weekend şi în vacanţe. Cabinetul medical al bazei Salvamont este deschis 24 de ore din 24 şi o ambulanţă Salvamont este permanent în staţiune. Câinele special pregătit pentru salvări din avalanşe – Recco – va fi în Rânca doar atunci când conductorul lui va fi de serviciu acolo, adică o săptâmână din două. În rest, e la baza din Târgu Jiu, pentru eventuale intervenţii în restul zonei montane. Pentru restul judeţului este asigurată încă o ambulanţă Salvamont şi o autospecială de intervenţie în zona montană, medicalizată. Avem cinci baze care sunt dotate cu mijloace de transport tip ATV şenilate care să permită un acces mai bun în zonele înzăpezite. Suntem pregătiţi de sezonul turistic în zona montană a judeţului Gorj. E bine că avem zăpadă la munte“, a mai spus Sabin Cornoiu. Cabanierii din Rânca se pregătesc de următoarele două vacanţe care vor fi folosite de turişti să vină în zona montană. Este vorba de minivacanţa de patru zile de Crăciun, respectiv de minivacanţa de patru zile de Anul Nou. Elevii şi studenţii se vor afla, de asemenea, în vacanţa de iarnă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS