3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljÎncă o condamnare pentru fina Mariei Schutz

Încă o condamnare pentru fina Mariei Schutz

Procurorii anticorupție au reținut în două dosare penale că Roșca a declarat la APIA Dolj suprafețe mai mari decât deținea în realitate
Procurorii anticorupție au reținut în două dosare penale că Roșca a declarat la APIA Dolj suprafețe mai mari decât deținea în realitate

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au hotărât, vineri, să o condamne definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare pe Mihaela Bunciu, consilier superior în cadrul APIA Dolj și fina femeii de afaceri Maria Schutz. În acest dosar, inculpata a fost acuzată că a ajutat o femeie să obțină bani de la APIA Dolj în baza unor declarații false. Aceeași Mihaela Bunciu este judecată în alte două dosare asemănătoare, în unul fiind condamnată la trei ani de închisoare cu executare alături de Maria Schutz. Aceasta din urmă a primit șase ani de închisoare pentru fraudarea APIA cu aproape un milion de lei, urmând să execute aproape 14 ani de închisoare după contopirea cu pedeapsa primită într-un alt dosar.

Procurorii Direcției Naționale Antico­rup­ție (DNA) Craiova dispuneau, în martie 2016, trimiterea în judecată a trei femei acuzate de comiterea mai multor infracțiuni, de la folosire de documente false pentru obținerea de fonduri europene, înșelăciune și fals în declarații, până la fals intelectual și abuz în serviciu.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, „în perioada 2009 – 2010, inculpata Roșca Floarea, beneficiind de ajutorul inculpatei Ghiță Gina, în calitate de inspector de specialitate pe probleme de agricultură în cadrul Biroului Agricol al Primăriei Gighera, a completat, semnat și depus mai multe documente false la APIA – Centrul Județean Dolj, în vederea acordării sprijinului financiar, în cadrul schemei de plată unică pe suprafață, pentru un teren de 72,05 ha, pe care nu-l deținea în realitate“.
Anchetatorii au susținut că Roșca nu putea obține banii solicitați fără ajutorul unei angajate a APIA Dolj. Aceasta este Mihaela Bunciu, care a fost acuzată că, „în calitate de consilier superior în cadrul APIA – Centrul Județean Dolj, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, cu prilejul administrării celor două cereri unice de plată pe suprafață, formulate de inculpata Roșca Floarea la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Dolj, deși cunoștea faptul că fermierul nu prezentase documente doveditoare cu privire la suprafețele declarate“, au mai reținut procurorii DNA. Prejudiciul adus Agenției de Plăți a fost calculat la suma totală de 73.856 de lei.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj pe 30 martie 2016, iar după un an cele trei inculpate au fost condamnate. Roșca a primit o pedeapsă de un an și jumătate de închisoare, Ghiță la doi ani și patru luni, iar Bunciu a fost condamnată la doi ani de închisoare, toate pedepsele fiind cu executare.
A urmat apelul, iar vineri, Curtea de Apel Craiova a dat o sentință definitivă în acest dosar. Instanța a menținut pedepsele stabilite de Tribunalul Dolj, însă a dispus suspendarea lor pe un termen de patru ani. Întrebați despre situația Mihaelei Bunciu, reprezentanții APIA Dolj au precizat pentru GdS că a fost suspendată din funcția de consilier superior încă din anul 2014.

Alt dosar, aceleași acuzații

Ancheta procurorilor anticorupție a arătat că Floarea Roșca și Mihaela Bunciu au fost implicate în „afaceri“ asemănătoare și după anul 2010.
Anchetatorii au reținut că, între anii 2011 – 2014, Floarea Roșca a obținut de la APIA, tot în baza unor documente false, fonduri nerambursabile în valoare totală de 167.033 de lei. „În cursul anului 2011, inculpata Roșca Floarea a depus la Primăria Gighera un contract de arendă pe care chiar ea îl falsificase, pentru a fi înscris în registrul de arendă. În scopul obținerii de subvenții de la APIA – Centrul Județean Dolj, aceasta a completat și semnat pe proprie răspundere declarația de suprafață – 2011 pentru suprafața de 68,52 ha pe care nu o deținea în mod real și a declarat pe proprie răspundere, la aceeași primărie, că folosește respectiva suprafață. În aceeași perioadă, inculpata Roșca Floarea a beneficiat de ajutorul inculpatei Bunciu Mihaela care, în calitate de consilier superior în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Dolj, a ajutat-o cu prilejul administrării celor patru cereri unice de plată pe suprafață, deși documentele doveditoare cu privire la suprafețele declarate, depuse de inculpata Roșca Floarea la dosare, erau false, inexacte și incomplete“, au precizat anchetatorii. Acest al doilea dosar a fost înregistrat în august 2016, tot pe rolul Tribunalului Dolj, instanță care s-a pronunțat în aprilie, anul acesta.
Cele două inculpate au fost condamnate la câte trei ani de închisoare cu suspendare și obligate să presteze câte 120 de zile de muncă în folosul comunității. Instanța a constatat că prejudiciul a fost recuperat în totalitate, motiv pentru care APIA nu s-a mai constituit parte civilă în dosar. Sentința a fost atacată cu apel, în prezent dosarul fiind pe rolul Curții de Apel Craiova. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru 28 noiembrie.

Nașa și fina, condamnate în alt dosar penal

În septembrie 2014, pro­­curorii DNA dispuneau tri­miterea în judecată a patru inculpați – Ma­ria Schutz (fost consilier judeţean din partea PSD Dolj), Ionică Bădoi, Mi­haela Bunciu și Alexandru Cercel.
Procurorii DNA au stabilit că „inculpata Schutz Maria a determinat-o pe fina sa, Bunciu Mihaela, inspector superior în cadrul APIA – Centrul Judeţean Dolj, să își îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu, nerespectând în mod repetat prevederile înscrise în Manualul de instrucţiuni generale aferente Sistemului Integrat de Administrare și Control (IACS)“. Bunciu a fost acuzată că a intrat în sistemul informatic al instituției folosind parolele unor colegi și a modificat suprafețele declarate pentru a coincide cu suprafața determinată. Prejudiciul a fost calculat la aproape un milion de lei.
În noiembrie 2016, Mihaela Bunciu a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare în acest dosar, iar Maria Schutz a primit o pedeapsă de șase ani de închisoare, care a fost contopită cu cei zece ani de închisoare primiți în dosarul falimentării societăţilor comerciale Orser SA Oradea şi Sere Codlea SA Braşov, în final aceasta urmând să execute 13 ani și opt luni de închisoare.
Sentința a fost atacată cu apel, dosarul fiind tot pe rolul Curții de Apel Craiova. Următorul termen de judecată a fost fixat pentru 24 noiembrie.

Condamnare definitivă

În septembrie 2015, Maria Schutz a fost încarcerată după ce a fost condamnată definitiv la zece ani de închisoare într-un prim dosar, în care a fost acuzată de fraudarea Orser Oradea şi Sere Codlea. Alți doi inculpați din acest dosar – Corneliu Popa, fost director general al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) Bucureşti, şi Mihai Ciobanu, şeful Direcţiei de Urmărire Contracte al aceleiaşi instituţii, au primit câte șase ani de închisoare. În plus, Maria Schutz, Corneliu Popa şi Mihai Ciobanu, împreună cu Worldser Ţuglui, au fost obligați să achite ADS suma de 3.100.882 de dolari drept despăgubiri civile pentru privatizarea Orser SA. De asemenea, Maria Schutz a fost obligată să achite prejudiciul adus statului, în total suma de 54.911.874 de lei. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS