16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjNoi negocieri pentru construirea grupului chinez de la Rovinari

Noi negocieri pentru construirea grupului chinez de la Rovinari

Sorin Boza, managerul Complexului Energetic Oltenia
Sorin Boza, managerul Complexului Energetic Oltenia

Conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO) a anunţat noi negocieri cu şefii Huadian China, pentru construirea grupului de 600 de megawaţi pe lignit la Sucursala Electrocentrale de la Rovinari. Este vorba de o investiţie de aproape un miliard de euro despre care se discută de câţiva ani. A fost semnat chiar şi un memorandum între România şi China pentru materializarea mai multor investiţii chineze în domeniul energetic, între care şi cea de la Termocentrala de la Rovinari. Ultimele discuţii pe această temă au avut loc recent în cadrul formatului de cooperare China – Statele Europei Centrale şi de Est („16+1”), care a avut loc la Bucureşti. „CE Oltenia a participat la conferinţa ministerială şi expoziţia dedicată energiei, în cadrul formatului de cooperare China – Statele Europei Centrale şi de Est („16+1”), susţinut de Centrul pentru Dialog şi Cooperare în Domeniul Energiei 16+1. Evenimentul a fost organizat de Centrul Român al Energiei – CRE, organizaţie care facilitează integrarea instituţiilor din domeniul energetic românesc în programele structurilor şi instituţiilor europene reprezentative. Conferinţa a urmărit identificarea de oportunităţi comune pentru dezvoltarea cooperării în proiecte din domeniul energiei. Tematica abordată a adus în discuţie posibilităţi de cooperare financiară, comercială, investiţii, eficienţă energetică, construirea de reţele inteligente, utilizarea surselor de energie regenerabilă, energie nucleară şi cărbune curat. În cadrul dezbaterilor, a fost prezentată maniera în care se face politica energetică în China şi intenţia acestei ţări de a continua să ofere oportunităţi de dezvoltare a colaborării cu ţările din regiunea Europei Centrale şi de Est“, potrivit Complexului Energetic Oltenia.

Oaspeţii chinezi au apreciat prezentarea CEO

Conform reprezentanţilor Complexului Energetic Oltenia, noi negocieri pentru grupul energetic de la Rovinari vor avea loc peste două săptămâni. Se are în vedere inclusiv o vizită a partenerilor chinezi la Sucursala Electrocentrale de la Rovinari, din cadrul Complexului Energetic Oltenia. „Negocierile cu partea chineză pentru proiectele comune de infrastructură energetică din România au fost deblocate în acest an, inclusiv colaborarea CE Oltenia cu chinezii pentru construirea unui grup nou la Rovinari, următoarea întâlnire fiind programată pentru sfârşitul lunii noiembrie. Negocierile purtate urmăresc un rezultat avantajos pentru ambele părţi. Vicepreședintele Comisiei Naţionale pentru Dezvoltare şi Reformă, administrator al Administraţiei Naţionale a Energiei din China, Nur Bekri, prezent la lucrările conferinţei, a vizitat standul expoziţional al CE Oltenia, apreciind ingeniozitatea prezentării pe care a abordat-o compania. De asemenea, în cadrul expunerilor, reprezentanţii CE Oltenia au prezentat audienţei proiectele de mediu implementate la nivelul centralelor componente şi faptul că energia produsă în România pe bază de lignit respectă actualele prevederi legislative ale directivelor europene. Ceremonia de finalizare a lucrărilor conferinţei a fost deschisă de preşedintele CE Oltenia, domnul Sorin Boza, care a apreciat rolul unei astfel de întâlniri, dar şi reuşita organizatorilor de a aduce laolaltă înalte oficialităţi din 17 ţări. Nivelul la care s-a derulat acest forum de afaceri a demonstrat că România poate găzdui un dialog internaţional pe teme energetice, în scopul creării de parteneriate nu doar bilaterale, ci şi regionale, conlucrând pentru construirea unei energii globale moderne, eficiente şi sustenabile“, potrivit unui comunicat de presă al Complexului Energetic Oltenia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS