21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj„Îndrăznește să crezi...“ - PSD Dolj, executat silit de un fost viceprimar PSD

„Îndrăznește să crezi…“ – PSD Dolj, executat silit de un fost viceprimar PSD

Fost primar și viceprimar din partea PSD al comunei Valea Stanciului,  Alexandru Vlad execută silit PSD Dolj
Fost primar și viceprimar din partea PSD al comunei Valea Stanciului, Alexandru Vlad execută silit PSD Dolj

Situație inedită în Dolj, unde fostul viceprimar PSD al comunei Valea Stanciului, Alexandru Vlad, a obținut în instanță executarea silită a… PSD Dolj. Este vorba de aproximativ 50.000 de lei, sumă ce reprezintă salariile de viceprimar neîncasate de Vlad din iunie 2014, când a fost exclus din PSD, și până în iunie 2016, când i-ar fi expirat mandatul. Cum s-a ajuns în această situație puteți citi în cele ce urmează.

Alexandru Vlad a fost primarul PSD al comunei Valea Stanciului vreme de 12 ani, până în iunie 2012, când a pierdut alegerile în fața preotului Ovidiu Gângioveanu, care a candidat din partea PP-DD. După alegeri, Alexandru Vlad a ajuns viceprimarul comunei Valea Stanciului, însă nu a avut o relație tocmai bună cu edilul Gângioveanu.
Gazeta de Sud a prezentat această situație în ianuarie 2014 („Valea Stanciului, comuna unde şi-a băgat dracu’ coada“). „Una spune în faţă, alta spune în spate. Spre exemplu, eu am fost primar 12 ani. Niciodată nu am spus unui cetăţean al comunei să nu intre la viceprimar. Acum, el (Ovidiu Gângioveanu – n.r.) a interzis oricărui salariat al primăriei să intre la mine în birou şi aşa s-a întâmplat. Nici unul nu intră la mine. Dacă intră, este întrebat ce caută. Am căutat să colaborăm şi nu primesc nici un răspuns“, susținea atunci Alexandru Vlad. Edilul Gângioveanu nu a comentat atunci acuzațiile aduse de viceprimarul Vlad.
Acesta din urmă nu a apucat să își ducă mandatul de viceprimar până la capăt, pentru că, în iunie 2014, a fost exclus din PSD. Astfel, Vlad a rămas și fără fotoliul de viceprimar, dar și fără mandatul de consilier local. Mai trebuie spus că, la alegerile din iunie 2016, Gângioveanu a candidat din partea PSD, iar Alexandru Vlad din partea PNL. Câștigător a fost tot Gângioveanu, care ocupă și în prezent fotoliul de primar al comunei Valea Stanciului. În prezent, Alexandru Vlad este consilier local PNL.

PSD Dolj, dator vândut la fostul viceprimar

Considerându-se exclus abuziv din PSD, în mai 2015, Vlad s-a adresat instanței de judecată și a dovedit că a avut dreptate.
Astfel, în iulie 2016, Tribunalul Dolj i-a admis acțiunea și a dispus ca PSD să-i achite salariile de viceprimar pentru perioada iunie 2014 – iunie 2016. „Dispune anularea deciziei de excludere din PSD a reclamantului din iunie 2014. Obligă în solidar pârâţii PSD Dolj şi PSD Valea Stanciului la plata către reclamant a despăgubirilor reprezentând cuantumul indemnizaţiei de care a fost lipsit urmare a încetării funcţiei de viceprimar, respectiv iunie 2014 – iunie 2016“, se arată în hotărârea instanței.
Judecătorii de la Tribunalul Dolj au reținut că fostul viceprimar a fost exclus din PSD printr-o hotărâre a PSD Valea Stanciului, și nu prin una a organizației județene a PSD, așa cum prevede chiar statutul PSD. Mai mult decât atât, propunerea de excludere din partid a reclamantului nu a indicat nici un temei legal și nu a fost supusă la vot.
A urmat recursul, formulat la Curtea de Apel Craiova de PSD Valea Stanciului, iar în ianuarie 2017, instanța a respins acțiunea și a menținut hotărârea Tribunalului Dolj, hotărârea fiind definitivă.
După câteva luni, Alexandru Vlad a apelat la un executor judecătoresc, iar pe 18 octombrie, acesta a cerut și obținut în instanță executarea silită atât a PSD Dolj, cât și a PSD Valea Stanciului. „Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 203/25.01.2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, privind pe creditorul Vlad Alexandru şi debitorii Organizaţia Judeţeană Dolj a PSD și PSD Valea Stanciului. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. Fără cale de atac“, au dispus magistrații de la Judecătoria Craiova. Alexandru Vlad a explicat pentru GdS că ar trebui să recupereze de la PSD aproximativ 50.000 de lei, salariile de viceprimar pe care nu le-a încasat după ce a fost dat afară din partid. Rămâne de văzut dacă executorul judecătoresc va găsi această sumă de bani în conturile PSD Dolj sau PSD Valea Stanciului.
Gazeta de Sud a întrebat reprezentanții PSD Dolj despre această situație, iar deputatul Ion Călin, președintele executiv, a explicat că partidul nu a primit până acum o decizie de executare silită. „Până la acest moment nu am primit o decizie de executare silită, așa că nu pot comenta nimic legat de această problemă“, a precizat Ion Călin.

Fostul vice a câștigat procesul și cu primăria

După ce a a pierdut fotoliul de viceprimar, Vlad a cerut să fie încadrat la Primăria Valea Stanciului pe postul deținut anterior alegerii sale ca primar al comunei. Cererile nu i-au fost aprobate, așa că Vlad a dat primăria în judecată. Reclamantul a arătat că a lucrat ca agent agricol până în aprilie 2000, când a fost ales pentru prima oară primar al comunei Valea Stanciului. Potrivit legii, pe timpul exercitării mandatelor de primar ori viceprimar, se suspendă contractul de muncă din cadrul instituțiilor publice, iar la încetarea mandatelor, persoanele în cauză își reiau funcțiile deținute anterior.
Tribunalul Dolj a admis acțiunea fostului primar și viceprimar și a obligat Unitatea Administrativ Teritorială Valea Stanciului să-l reangajeze pe postul deţinut anterior funcţiei de primar. De asemenea, Vlad a obținut și despăgubiri bănești. „Obligă pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Valea Stanciului să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data de 1.07.2014 şi pană la reintegrarea efectivă“, se arată în hotărârea instanței. Primăria Valea Stanciului a formulat apel, însă acțiunea i-a fost respinsă în noiembrie 2016 de Curtea de Apel Craiova. În urma hotărârii instanței, Alexandru Vlad a fost despăgubit cu suma de 21.000 de lei.
Întrebat despre această situație, dar și despre executarea silită a PSD Dolj, Alexandru Vlad a explicat că s-a adresat instanței de judecată pentru că s-a considerat nedreptățit. „După ce le-am adus zeci de mii de voturi, m-au aruncat din PSD ca pe o măsea stricată, printr-o hotărâre abuzivă. Nici măcar la primărie nu m-au reîncadrat, așa că am mers în instanță și am câștigat. Am executat silit și primăria pentru 21.000 de lei. Urmează să execut silit și PSD“, a explicat Alexandru Vlad.

Acuzații într-un dosar de abuz în serviciu

Trimis în judecată într-un dosar de abuz în serviciu, Alexandru Vlad susține că acest dosar este unul făcut „la comandă“. Anchetatorii susțin că, între anii 2008 – 2010, au fost decontate o serie de lucrări fictive la Școala de Arte și Meserii din localitate, valoarea prejudiciului fiind calculată la peste 100.000 de lei. În acest dosar au mai fost deferiți justiției fostul director al Şcolii cu clasele I-X din localitate, dirigintele de șantier, dar și reprezentanții a două societăți comerciale.
Dacă procurorii spun că cei care au dispus plata lucrărilor neexecutate au fost primarul Vlad Alexandru şi Iordache Florian, fostul primar susține că nu a făcut altceva decât să organizeze licitația. Banii au provenit de la Inspectoratul Școlar Judeţean Dolj, iar de lucrări a răspuns dirigintele de șantier. În plus, expertiza tehnică nu a ținut cont de o serie de lucrări efectuate deja și nedecontate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS