15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalEvacuată cu poliția din ședința Consiliului Local Corabia

Evacuată cu poliția din ședința Consiliului Local Corabia

O femeie care marți, 31 octombrie 2017, s-a prezentat în ședința Consiliului Local Corabia pentru a-și susține un proiect a fost evacuată cu poliția din sala de ședințe.

Mihaela Safta
Mihaela Safta

Mihaela Safta, un cetățean din orașul Corabia care marți s-a prezentat să-și susțină un proiect de plantare a 140 de strejari, la marginea orașului, a fost evacuată cu poliția din sala de consiliu. Motivul ar fi fost acela că tulbură liniștea ședinței, deși, a spus Mihaela Safta, „am așteptat cuminte, am ridicat mâna să intervin. De fapt, am stat numai cu mâna pe sus, și nu mi-au dat voie. Am invocat articolul 132 al regulamentului votat chiar de ei, s-a produs o larmă generală, au trimis după regulament să-l studieze. Până la urmă, au sunat la poliție, pe motiv că tulbur liniștea. A, să nu vă mai spun că, la un moment dat, au supus la vot să fiu declarată persona non grata, și am și văzut niște mâini ridicate pe acolo“.
Femeia din Corabia care nu este la prima experiență cu membrii administrației locale, fiind cea care a postat pe contul personal de Facebook isprăvile din vară, când teii bătrâni au fost decupați pentru a face loc bordurilor, spune că s-a înscris încă de luni pentru participarea la ședință, anunțând că dorește să intervină și pe alte proiecte. Nu i s-a dat, însă, voie, a declarat Safta, iar după ce a invocat regulamentul, a fost apelată poliția. O patrulă mixtă formată din polițiști și jandarmi s-a prezentat la consiliu, jandarmii însoțind-o afară.
Cele întâmplate în cadrul ședinței li se par lucruri absolut firești altor participanți. „Președintele este suveran în cadrul ședinței, a procedat complet legal. Doamna a intervenit fără să i se dea voie, a fost atenționată, după care s-a apelat la poliție. Cred că va primi și o amendă“, a declarat unul dintre participanți, care, însă, nu a dorit să fie citat oficial.

De la ce a pornit totul

Mihaela Safta spune că de luni bune a făcut publică intenția de a solicita consiliului local un teren la marginea orașului Corabia, pe care să fie plantați 140 de stejari. A fost nevoie, pentru a-l promova, să strângă și 760 de semnături, lucru realizat până în 29 octombrie. Pe lista de susținători se regăsesc inclusiv consilieri locali și angajați din Primăria Corabia, deși i s-a atras atenția „prietenește“ că proiectul nu va avea sorți de izbândă. Când totul a fost gata, a mers să depună semnăturile și s-a prezentat în consiliu să propună proiectul. „Sunt supărați că am reușit să strâng semnăturile, cred că asta este. Oricum, lucrurile nu vor rămâne așa, îi vom planta, asta cu siguranță. Sunt hotărâtă să-i dau în judecată pentru cele întâmplate astăzi, să vedem ce iese“, a mai spus Safta.
Conform Inspectoratului Județean de Jandarmi Olt, patrula mixtă a procedat la identificarea și legitimarea persoanei despre care se anunțase că tulbură liniștea publică, însă nu a fost nevoie de aplicarea de amendă, cum sperau reprezentanții administrației locale.
„În ziua de 31.10.2017, în jurul orei 10.00, patrula mixtă de ordine publică a fost redirecționată de către Dispeceratul Poliției Corabia la primăria orașului, unde avea loc ședința Consiliului Local. Potrivit apelului telefonic primit în Dispeceratul Poliției Corabia, o persoană de sex feminin tulbura buna desfășurare a ședinței Consiliului Local. Patrula mixtă s-a prezentat la fața locului și a procedat la identificarea și legitimarea persoanei în cauză, care în urma solicitării patrulei a părăsit sala de ședințe. Nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale“, a transmis IJJ Olt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS