16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljOperațiunea „Mercur“, jonglerie cu domeniul public al Craiovei?

Operațiunea „Mercur“, jonglerie cu domeniul public al Craiovei?

Când Mercur a împrejmuit parcarea, a izbucnit scandalul (FOTO: Claudiu Tudor)
Când Mercur a împrejmuit parcarea, a izbucnit scandalul (FOTO: Claudiu Tudor)

Magazinul Mercur din centrul Craiovei se află în mijlocul unui scandal imobiliar de proporții, soldat cu plângeri în instanță și la DNA. A fost „Mercur“ o operațiune de intoxicare pusă la cale de controversatul afacerist Dinel Staicu și de fostul primar Vasile Bulucea? Aflați în cele de mai jos cum a decurs o operațiune imobiliară estimată la 3,5 milioane de euro, în care apar nume grele ale administrației locale și județene. Cum au jonglat protagoniștii cu domeniul public al orașului, ce spune justiția și care este punctul de vedere al directorului de la vremea respectivă al Mercur SA.

Magazinul Mercur, cel mai cunoscut centru comercial din Craiova, este de câțiva ani în mijlocul unui război imobiliar de proporții. După cum se știe, uriașa construcție ridicată înainte de 1990 a găzduit mult timp singurul supermagazin din oraș. Clădirea ocupă o suprafață la sol de aproximativ 3.500 mp, dar din 2004 a obținut acte pe o suprafață dublă. În spatele Mercur se află o parcare pe care magazinul a împărțit-o dintotdeauna cu locatarii blocurilor vecine. Parcarea se află pe terenul pe care Mercur SA a obținut acte de proprietate în 2004. Câtă vreme totul a rămas în acte a fost liniște. În 2012 însă, Mercur a obținut de la primărie o autorizație de construire și a împrejmuit terenul cu stâlpișori antiparcare și o barieră. Din acel moment a izbucnit scandalul. Locatarii din zonă au început să facă memorii către primărie, arătând că parcarea face parte din domeniul public al orașului, atestat prin hotărâre de guvern. Prin urmare, nu putea să ajungă în proprietatea privată a Mercur SA.

Cum a ajuns parcarea în proprietatea Mercur

De aici începe povestea noastră. În 1990, fostul magazin Mercur s-a transformat în societate comercială pe acțiuni, înființată prin decret al prefecturii (1 noiembrie). Ulterior, a apărut și legislația care permitea fostelor întreprinderi de stat să primească în proprietate terenurile pe care le administrau și care le erau necesare pentru desfășurarea activității. În cazul nostru, vorbim de HG nr. 834/1991. Problema Mercur nu a fost tranșată la vremea aceea, ci 12 ani mai târziu.
Pentru început, societatea a dat primăria în judecată pentru recunoașterea dreptului de administrare asupra terenului (2003). Ulterior (2004), în calitate de administrator, Mercur a primit din partea Consiliului Județean (CJ) Dolj un certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra unor terenuri în suprafață de 19.800 mp, din care 7.000 mp în actualul loc al magazinului. Practic, a primit o suprafață dublă față de întinderea centrului comercial. Pe restul de suprafață rămas lângă clădire (3.500 mp) se află și parcarea cu pricina. Oamenii au făcut plângeri la primărie, iar municipalitatea și-a însușit punctul lor de vedere. În consecință, primăria a făcut o plângere administrativă la CJ Dolj, cerând „anularea parțială“ a certificatului de atestare, dar și anularea tuturor actelor care au stat la baza lui. Municipalitatea spune că înainte să emită acel certificat, CJ Dolj trebuia să verifice dacă terenul pe care se află parcarea aparține sau nu domeniului public. Conform legislației în vigoare (HG nr. 834/1991, art. 1), pentru a fi luat în proprietate terenul administrat de fostele întreprinderi de stat (acum private) trebuie să fie necesar desfășurării activității „conform obiectului de activitate“.
Or, primăria spune că terenul care include parcarea publică din spatele clădirii nu era necesar. În plus, aceeași HG nr. 834/1991 spune că legislația invocată (art.1) „nu se aplică terenurilor care, în condițiile legii, fac parte din domeniul public“. Coroborând prevederile HG nr. 834/1991 și Criteriile nr. 2665/1992, primăria a concluzionat că CJ Dolj trebuia să determine care sunt terenurile necesare Mercur SA pentru desfășurarea activității, totul conform unei metodologii foarte clare. Astfel, o comisie formată din 5-7 membri trebuia să participe la stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniu. Comisia trebuia să verifice și regimul juridic al acestor terenuri. Ulterior, documentația aferentă terenurilor trebuia înaintată către CJ pentru eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate. În concluzie, primăria spune că parcarea era domeniu public atestat prin două hotărâri de guvern (HG nr. 965/2002 și HG nr. 141/2008) și nu putea fi dată în proprietatea Mercur SA. Pe de altă parte, parcarea nu era necesară strict pentru derularea activității Mercur SA, de aceea legislația specifică în vigoare (HG nr. 834/1991) nu putea fi aplicată. În ultimul rând, chiar dacă legislația putea fi aplicată, metodologia prevăzută de Criterii nu a fost respectată.

Un act semnat de Vasile Bulucea, cheia afacerii

CJ Dolj a respins plângerea prealabilă a primăriei, invocând mai multe motive. În primul rând, CJ amintește că primăria s-a judecat cu Mercur SA pentru dreptul de administrare a terenului respectiv, obținând în acest sens o sentință judecătorească (2003). În calitate de administrator apoi, Mercur SA a solicitat certificatul de atestare a dreptului de proprietate, conform HG nr. 834/1991. De asemenea, CJ Dolj spune că a realizat schița terenului, apoi a încheiat un proces-verbal de delimitare cu vecinii și un proces-verbal de recepție cu municipiul (nr. 363/2003), „toate însușite de primărie prin semnarea și ștampilarea acestora“. În final, CJ Dolj invocă un document, care pare să fie cheia întregului scandal. Este vorba despre o adresă din 4 februarie 2004 semnată de fostul primar Vasile Bulucea care informează Mercur SA că terenul respectiv „nu aparține domeniului public al Municipiului Craiova“. Potrivit documentului, în urma verificărilor s-a constatat că terenul „nu se regăsește în HG nr. 965/2002“, care cuprinde inventarul bunurilor din domeniul public al municipiului. Nemulțumită de răspuns, primăria a dat consiliul județean în judecată (2013), cerând anularea parțială a controversatului certificat.
Printr-o sentință de fond (13 martie 2014), tribunalul a respins acțiunea primăriei. Principalul argument al judecătorilor a fost acela că municipalitatea nu a respectat procedura prealabilă. Potrivit legii contenciosului administrativ (Legea nr. 553/2004, art. 7), înainte să se adreseze instanței petentul trebuie să ceară pe cale administrativă revocarea unui act. Nemotivată suficient, hotărârea părea cel puțin ciudată, având în vedere că la dosar fusese depusă atât plângerea „prealabilă“, cât și refuzul CJ Dolj de a revoca actul. La recurs, judecătorii care au respins din nou acțiunea au fost mai clari: ei nu au luat în considerare plângerea „prealabilă“ a primăriei, considerând-o tardivă. Magistrații spun că primăria trebuia să ceară anularea certificatului pe cale administrativă în cel mult 30 de zile de la emitere sau în cel mult șase luni de când Mercur SA și-a înscris proprietatea în cartea funciară (20 decembrie 2005). Or, acțiunea primăriei a fost introdusă în 2013, după opt ani de la înscrierea proprietății în cartea funciară. Rezumând cele de mai sus, justiția s-a pronunțat numai pe procedură, concluzionând că dreptul primăriei de a ataca în instanță certificatul emis de CJ Dolj s-a prescris. Judecătorii nu s-au pronunțat însă pe fondul problemei, adică nu au spus dacă Mercur SA a luat legal în proprietate acel teren. După cum arătam mai sus, cheia întregii afaceri o constiuie controversata adresă din 4 februarie 2004 semnată de fostul primar Vasile Bulucea. Pe baza acestei adrese care spunea că parcarea nu este domeniu public a fost obținut de la CJ certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului.

Dosar de fals, clasat pentru că suspectul e mort

Povestea nu s-a terminat însă aici, ea alunecând în zona penalului. Nemulțumiți de rezultatele proceselor civile, locatarii blocurilor din zonă au făcut o plângere penală la DNA împotriva fostului președinte al CJ Dolj, Ion Voiculescu, a secretarului Gheorghe Barbărasă (pentru abuz în serviciu), dar și a fostului director al Mercur SA, Ioan Vigaru (pentru trafic de influență). Dosarul a fost finalizat de DNA Craiova cu neînceperea urmăririi penale, soluția fiind atacată fără succes în justiție. Procurorii susțin că nu au găsit indicii care să arate că Ioan Vigaru ar fi intervenit pe lângă membrii CJ Dolj pentru obținerea controversatului certificat. Ei au argumentat că certificatul fusese eliberat în baza documentelor emise de primărie. În speță, este vorba despre adresa semnată de Vasile Bulucea, care „se bucura de prezumția de legalitate și valabilitate“, cei doi făptuitori (Voiculescu, Barbărasă) „neputând să refuze luarea în considerare a acestei adrese pe motiv că ar fi falsă“. În consecință, DNA a clasat dosarul și a disjuns partea care se referea la buclucașa adresă către parchetul local. Procurorii urma să cerceteze dacă actul cu pricina a fost emis în fals. În 28 august 2015, parchetul local a clasat însă și el dosarul, pe motiv că suspectul Vasile Bulucea a murit în 2008. Pe de altă parte, se pare că nimeni nu știe cui aparține semnătura care apare pe document în locul fostului secretar al primăriei, Nicoleta Miulescu.
Ca o concluzie, justiția nu a reușit până acum să lămurească dacă parcarea din spatele magazinului Mercur este domeniu public sau privat. De asemenea, nu a reușit să explice cum a devenit privată o parcare aflată în domeniul public al municipiului, atestat prin hotărâre de guvern. Pe cale civilă, primăria a inițiat o acțiune tardivă, respinsă pe procedură. În penal, cauza a fost clasată pentru că suspectul este mort. Totuși, se poate întoarce parcarea în domeniul public al orașului? Avocații consultați de noi spun că da, dacă persoanele interesate dovedesc că certificatul emis de CJ Dolj are la bază un document completat în fals (adresa). Să nu uităm, vorbim de o afacere imobiliară colosală. La o medie de 1.000 euro/mp, cei 3.500 mp din spatele magazinului Mercur ar valora pe piață circa 3,5 milioane de euro.

Vigaru: Avem acte!

Directorul general al Mercur SA în perioada aceea, Ioan Vigaru, susține că totul a fost legal. „Nu îmi amintesc exact toată povestea, știu că de toate actele noastre s-a ocupat Proiect SA. Adresa e semnată, au venit și au semnat inclusiv procesul-verbal de predare-primire. Avem acte, le-am depus la Parchet și la DNA“, a afirmat acesta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS