6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTrei ani și zece luni de închisoare pentru uciderea a doi frați

Trei ani și zece luni de închisoare pentru uciderea a doi frați

Medicii ajunși la fața locului nu au putut face nimic pentru cei doi copii, care au murit pe loc în urma accidentului produs de șoferul băut
Medicii ajunși la fața locului nu au putut face nimic pentru cei doi copii, care au murit pe loc în urma accidentului produs de șoferul băut

Un bărbat de 30 de ani, din localitatea Șerbănești, Olt, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Craiova la trei ani și zece luni de închisoare într-un dosar în care a fost acuzat că s-a urcat băut la volan și a omorât două persoane, frate și soră, care mergeau pe marginea drumului. Accidentul a avut loc pe 17 decembrie, anul trecut, în comuna Șerbănești, iar inculpatul și-a recunoscut faptele pentru a avea parte de o reducere a pedepselor.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, care au instrumentat acest dosar penal, au reținut că Marian Florin Dinescu, care conducea un autoturism Alfa Romeo înmatriculat în Italia, băut fiind, nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a ucis două persoane. „În ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale s-a reţinut următoare situaţie de fapt: în data de 17.12.2016, în jurul orei 16.30, inculpatul Dinescu Marian Florin, în timp ce conducea autoturismul marca Alfa Romeo pe strada Dumitru Popovici din comuna Şerbăneşti, într-o curbă la stânga nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul volanului, a părăsit parţial partea carosabilă şi le-a accidentat mortal pe persoanele vătămate T.L. de 16 ani şi T.S.E. de 14 ani, care se deplasau în calitate de pietoni pe acostamentul din partea dreaptă a părţii carosabile, în aceeaşi direcţie. Autoturismul a părăsit partea carosabilă, accidentând-o şi pe numita C.E., care a suferit o fractură a gambei drepte. Inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,50 mg/l alcool în aerul expirat şi i-au fost recoltate mostre biologice de sânge“, au reținut anchetatorii. Cei doi copii uciși de șoferul băut erau frate și soră, iar rănită a fost o tânără de 33 de ani, din localitate.

Condamnat definitiv la Craiova

Șoferul a fost arestat preventiv pe 18 decembrie, iar la sfârșitul lunii februarie, anul acesta, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Slatina, instanță care s-a pronunțat pe 6 iulie, după ce inculpatul și-a recunoscut faptele pentru a beneficia de reducerea cu o treime a pedepselor. Pentru ucidere din culpă, Dinescu a fost condamnat la trei ani și trei luni de închisoare, pentru vătămare corporală a primit o pedeapsă de cinci luni de închisoare, iar pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice la un an și patru luni.
După contopirea celor trei pedepse și aplicarea unui spor de șapte luni, inculpatul a fost condamnat la trei ani și zece luni de închisoare cu executare.
Sentința Judecătoriei Slatina a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe pe 27 iulie. O lună mai târziu, pe 31 august, judecătorii craioveni au hotărât să-l elibereze pe inculpat din arest, bărbatul fiind pus sub control judiciar. Curtea de Apel Craiova a dat o sentință definitivă în acest dosar ieri, când a respins atât acțiunile formulate de inculpat, cât și pe cele ale părților civile.
Marian Florin Dinescu trebuie să execute pedeapsa de trei ani și zece luni de pușcărie stabilită de Judecătoria Slatina, din care se scad cele opt luni de arest preventiv.
Mai trebuie spus că pretențiile materiale ale părților civile se judecă într-un dosar separat, care a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Slatina pe 14 iulie. Următorul termen a fost fixat de instanță pentru 19 octombrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS